A ars o pensiune cunoscută. Cine se afla înăuntru în momentul în care a luat foc

62496792

Un incendiu izbucnit joi seară la o unitate turistică din judeţul Tulcea a fost stins după cinci ore. În clădire se aflau şi butelii GPL care au fost îndepărtate de forţele de intervenţie. Nu au fost persoane surprinse de flăcări.

 

„În seara zilei de ieri, în jurul orei 21:40, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari să intervină în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, provocată de izbucnirea unui incendiu la o unitate de primire turistică, în localitatea Periprava, judeţul Tulcea. Către locul intervenţiei, au fost direcţionaţi subofiţeri atât din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crişan, cât şi din cadrul Detaşamentului Tulcea, cu 3 ambarcaţiuni. Din fericire, nu au fost persoane surprinse de flăcări, la momentul producerii incendiului în clădire aflându-se doar paznicul acesteia care s-a autoevacuat”, anunţă vineri dimineaţă ISU Tulcea.

Primii sosiţi la locul intervenţiei au fost cei din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, care, împreună cu localnicii, au limitat propagarea flăcărilor la locuinţele din vecinătate.

În clădire se aflau şi butelii GPL care au fost îndepărtate de forţele de intervenţie.

În jurul orei 03:00 incendiul a fost lichidat, iar cauza probabilă este în curs de stabilire.

Incendiul a izbucnit, joi seară, pompierii intervenind cu trei ambarcaţiuni pentru lichidarea acestuia.

”În urmă cu puţin timp, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o unitate de primire turistică din localitatea Periprava, judeţul Tulcea. În aceste momente, spre locul evenimentului se deplasează 6 subofiţeri din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crişan cu 2 ambarcaţiuni şi 6 subofiţeri din cadrul Detaşamentului Tulcea cu o alta ambarcaţiune”, a anunţat, joi seară, ISU Tulcea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62496461
CATALOG eMAG | Reduceri de Vinerea Neagră. Vezi cele mai bune oferte în timp real de Black Friday

Dacă așteptai cu nerăbdare Black Friday, acum este momentul să te pregătești pentru cele mai bune oferte.  

62494399
A început Black Friday 2024 la eMAG. S-a dat startul reducerilor - CATALOG

  Black Friday 2024 la eMAG este cel mai așteptat eveniment de shopping din an, iar întrebarea „La ce oră începe Black Friday 2024” este pe buzele tuturor.

62491486
Trei persoane au fost inculpate în legătură cu moartea lui Liam Payne, fost membru al trupei One Direction

Trei persoane au fost inculpate în legătură cu moartea fostului membru al trupei One Direction Liam Payne, în Argentina, fiind acuzate de furnizarea de narcotice şi abandonarea unei persoane, urmată de deces, conform The Guardian.

 

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.