Trei persoane au fost inculpate în legătură cu moartea lui Liam Payne, fost membru al trupei One Direction

62491486

Trei persoane au fost inculpate în legătură cu moartea fostului membru al trupei One Direction Liam Payne, în Argentina, fiind acuzate de furnizarea de narcotice şi abandonarea unei persoane, urmată de deces, conform The Guardian.

 

Procurorii spun că au pus sub acuzare o persoană apropiată de cântăreţ, un angajat al hotelului şi un suspect de trafic de droguri.

Testele toxicologice au relevat că, la momentul decesului, Payne avea urme de alcool, cocaină şi un antidepresiv în corpul său, au declarat joi procurorii într-un comunicat.

Fostul membru al trupei One Direction a căzut de la balconul unui hotel, de la etajul al treilea, în cartierul Palermo din Buenos Aires, pe 16 octombrie.

La acel moment, martorii au relatat că au auzit bubuituri ş uşi i trântite pe parcursul după-amiezii, urmate de un strigăt puternic. Personalul hotelului a sunat la serviciile de urgenţă pentru a raporta un oaspete „afectat de droguri şi alcool” care „distrugea” o cameră. Corpul bărbatului de 31 de ani a fost găsit în curtea interioară a hotelului Casa Sur în cursul după-amiezii.

Poliţia l-a declarat decedat la faţa locului, spunând că a suferit o „vătămare foarte gravă” la baza craniului. Corpul de medici legişti a concluzionat ulterior că moartea lui Payne a fost cauzată de „traume multiple” şi „hemoragie internă şi externă” ca urmare a căderii.

Una dintre cele trei persoane acuzate se pare că l-a vizitat în mod regulat pe Payne pe durata şederii sale de două săptămâni în oraş. Aceasta a fost acuzată de abandonul unei persoane urmat de deces – o infracţiune ce poate atrage o pedeapsă între cinci şi 15 ani de închisoare – şi de facilitarea accesului la narcotice.

A doua persoană, care este un angajat al hotelului, „trebuie să răspundă pentru două livrări dovedite de cocaină”, au spus procurorii. Cea de-a treia persoană este acuzată, de asemenea, de furnizarea de narcotice pe 14 octombrie.

Procurorii au precizat că autorităţile au colectat câteva zeci de mărturii şi au efectuat nouă percheziţii în locuinţe din provincia Buenos Aires, confiscând mai multe dispozitive personale. Au fost analizate, de asemenea, peste 800 de ore de imagini video.

În declaraţia lor, procurorii au exclus posibilitatea sinuciderii, afirmând: „Lipsa reflexului de apărare sau de auto-conservare în timpul căderii, împreună cu alte date relevante privind consumul său, ne permit să concluzionăm că Liam Payne nu era pe deplin conştient sau se afla într-o stare de diminuare sau pierdere vizibilă a conştiinţei în momentul căderii.”

De asemenea, a fost exclusă posibilitatea unei „intervenţii fizice din partea unei terţe persoane”.

Payne, născut în Wolverhampton, Anglia, a devenit parte din One Direction după ce a apărut la emisiunea britanică The X Factor în adolescenţă. Grupul, care a devenit una dintre cele mai mari trupe de băieţi din toate timpurile, a vândut peste 70 de milioane de discuri la nivel mondial înainte de a intra într-o pauză nedeterminată în 2016.

Payne a vorbit anterior despre luptele sale cu problemele de sănătate mintală, mărturisind că în perioada de maxim succes a trupei a început să consume alcool şi un medicament antiepileptic ca stabilizator de dispoziţie pentru a face faţă stărilor emoţionale extreme prin care trecea.

Tatăl lui Payne, Geoff, a călătorit la Buenos Aires după moartea fiului său, întâlnindu-se cu fanii şi vizitând Cimitirul Britanic, unde rămăşiţele fiului său erau păstrate. La începutul acestei săptămâni, trupul lui Payne a fost repatriat în Marea Britanie.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62477480
Bărbatul care a spart casa din Vama Veche a Danei Marijuana a fost arestat preventiv

Bărbatul suspectat că a spart locuinţa din Vama Veche a cântăreţei Danei Marijuana şi a furat bunuri ale acesteia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie de joi a instanţei de judecată.

62494671
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker, joi, 7 noiembrie. Report de aproape 9 milioane de euro la categoria I Loto 6/49

Reportul la Loto 6/49 la categoria I a ajuns la peste 8,98 milioane de euro (peste 44,71 milioane de lei), iar reportul cumulat la Noroc la peste 2,25 milioane de euro (peste 11,23 milioane de lei), informează luni Loteria Română.

62494060
Trei bărbaţi au sechestrat o femeie în casa fostului iubit, în Prahova, pentru că individul nu accepta despărțirea

Trei bărbaţi cu vârste între 21 şi 52 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii din Buzău după ce ar fi luat cu forţa o femeie din acest judeţ şi ar fi transportat-o cu maşina în Prahova, unde ea a fost sechestrată la locuinţa fostului partener.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.