7 membri CSM reacţionează după apariţia înregistrării în care Dăncilă vorbeşte despre dosare

62072903
Inquam

Şapte membri CSM îi cer preşedintelui Consiliului sesizarea Curţii Constituţionale privind un posibil conflict juridic între premierul Viorica Dăncilă şi autoritatea judecătorească

Şapte membri ai CSM cer preşedintelui Consiliului sesizarea CCR privind un posibil conflict juridic între premierul Viorica Dăncilă şi autoritatea judecătorească, în urma apariţiei în spaţiu public a unor înregistrări dintr-o şedinţă a PSD în care prim-ministrul vorbea, printre altele, despre Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

"Subsemnaţii, membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, solicităm de urgenţă: Sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, doamna Dăncilă Viorica Vasilica, pe de-o parte, şi Autoritatea judecătorească prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte", se precizează în solicitarea celor şapte membri.

Concret, se arată în document, marţi, la o sedinţă a parlamentarilor Partidului Social Democrat, Viorica Vasilica Dăncilă a afirmat, între altele, că miza rămânerii la guvernare a PSD "nu este neapărat un post de prim-ministru. Mizele sunt mult mai mari. Mizele sunt legate de dosare, de secţia specială, de numirea procurorilor. Sper că nu vreţi să ne întoarcem... şi mulţi din această sală ştiu la ce m-am referit".

"În primul rând, prin afirmaţia că menţinerea la guvernare a unui partid politic şi rămânerea în fiinţă a Guvernului României au ca miză - chiar mai mare decât înalta demnitate de prim-ministru - dosarele (judiciare), Secţia specială şi numirea procurorilor, doamna prim-ministru şi preşedinte al Partidului Social Democrat ştirbeşte în mod grav independenţa autorităţii judecătoreşti, principiu care presupune cu necesitate ca gestionarea dosarelor judiciare, respectiv înfăptuirea justiţiei să se facă în mod liber, având ca unic temei legea, de către magistraţi independenţi şi fără a depinde în vreun fel de un anume guvern în funcţiune sau de un anume partid care să formeze majoritatea parlamentară care îl susţine", precizează semnatarii.

Ei reamintesc faptul că principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat de articolul 1 alineatul 4 din Constituţia României, este o valoare democratică fundamentală, iar "declaraţiile doamnei Viorica Dăncilă îi afectează substanţa într-un mod inacceptabil".

De asemenea, spun aceştia, numirea procurorilor în general şi numirea procurorilor SIIJ în special ar trebui să se facă fără vreo condiţionare din partea unui partid, guvern sau prim-ministru.

"Deşi toate organismele internaţionale care au fost chemate să se pronunţe asupra modificărilor legislative din domeniul justiţiei au statuat public necesitatea unor procese de numire la vârful parchetelor bazate pe proceduri transparente şi echitabile, care să promoveze meritocraţia, discursul doamnei Vasilica Viorica Dăncilă, în calitate de prim-ministru şi preşedinte al unui partid politic (Partidul Social Democrat), demonstrează o cu totul altă abordare, inclusiv prin crearea unei condiţionări între numirile în funcţiile de conducere la parchete şi factorul politic. Discursul pare că vine în contradicţie şi cu tezele publice care au fost folosite pentru a justifica modificările aduse legilor justiţiei şi stârneşte îngrijorări extreme cu privire la intenţia de a subordona politic justiţia", se precizează în document.

Potrivit semnatarilor, referirea la "Secţia specială" (respectiv Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie) ca fiind miză a rămânerii la guvernare a partidului doamnei prim-ministru este extrem de alarmantă, mai ales în contextul retragerii unor căi de atac de către fostul conducător al acestei secţii în dosare vizând membri ai aceluiaşi partid.

"Prin urmare, solicităm plenului Consiliului Superior al Magistraturii să îşi manifeste de îndată rolul său fundamental, apărând independenţa Autorităţii judecătoreşti faţă de aceste afirmaţii extrem de grave", arată magistraţii.

În aceeaşi solicitare se cere şi apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti.

Articol recomandat de sport.ro
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Citește și...
Au fost anunțați câștigătorii premiului Nobel pentru Chimie. Ce invenție le-a adus distincția

Cercetătorii John B. Goodenough, M. Stanley Whittingham şi Akira Yoshino au fost recompensaţi miercuri cu premiul Nobel pentru Chimie pe anul 2019, potrivit anunțului Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia.

Poliţia a descoperit în Bucureşti o reţea de prostituţie care exploata fete sub 14 ani

Patru percheziţii au loc miercuri dimineaţă, în Bucureşti, într-un dosar de proxenetism şi act sexual cu un minor, în care mai multe persoane urmează să fie duse la audieri.

Cum a făcut un român 280.000 de euro într-o lună în Germania, cu o firmă nou-înfiinţată

Un orădean acuzat că a escrocat mai multe persoane în Germania de la care a încasat 278.000 euro este anchetat de autorităţile judiciare din Rostock pentru înşelăciune, fals şi uz de fals.

Recomandări
Statul degeaba. O primărie are 7 angajați la mai puțin de 100 de locuitori. Milioane de lei, într-o comună aproape pustie

Statul nostru este sufocat de instituții și birocrație. Iar puținii bani care mai sunt în buget, de multe ori, sunt cheltuiți aiurea. În toată țara, sunt peste 3.000 de primării, mai toate susținute cu fonduri de la centru, ca să nu intre în faliment.

Cele trei nume de premier care ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan. UDMR este gata să voteze un guvern „roșu”

Trei nume de premier ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan, care ar putea face anunțul în această săptămână: Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare și Siegfried Mureșan.

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.