7,5 milioane de euro pentru un patinoar care trebuia să fie gata acum 10 ani

×
Publicitate

În seria investiţiilor din bani publici făcute în bătaie de joc se încadrează patinoarul acoperit din Târgu Mureş, care a costat până acum peste 7,5 milioane de euro.

Construcţia începută acum 11 ani şi finalizată în proporţie de 80 la sută trebuia să fie gata din 2008. În tot acest timp, locuitorii sunt invitaţi cu patinele pe un spaţiu improvizat de primărie, chiar în fața patinoarului care se degradează pe zi ce trece.

În urmă cu 11 ani, proiectul îndrăzneţ al patinoarului acoperit din Târgu Mureş prevedea un spaţiu multifuncţional de aproape 4000 de metri pătraţi, cu 2000 de locuri, capabil să găzduiască şi competiţii internaţionale.

Acum, însă, oamenii din Târgu Mureş sunt nevoiţi să patineze pe gheaţa din faţa acestei construcţii.

Bărbat: „Gheaţa nu e splendidă. Oamenii se mai necăjesc aici, nu prea avem noi condiţii cu care să ne lăudăm. Patinoarul ăsta nou văd că nu o să funcţioneze la anul şi la mulţi ani. De învestit, bine că s-a învestit, dar de ce nu se foloseşte?"

Lucrările la patinoarul acoperit au fost abandonate în 2008, din cauza unor neînţelegeri politice, după ce s-a cheltuit 7,5 milioane de euro, bani de la Guvern. Acum, patinoarul este închis, iar hocheiştii de la clubul din oraş sunt nevoiţi să călătorească sute de kilometri pentru a se putea antrena pe un patinoar adevărat.

Nagy Arpad, antrenor de hochei: „În spatele nostru este patinoarul neterminat din Târgu Mureş care, din păcate, nu se ştie nici în continuare care o să fie soarta lui. E o investiţie foarte mare, care putea să aducă profit pentru oraş. Ar fi făcut ceva foarte frumos, sta acolo în paragină."

În cei 10 ani în care a stat nefolosită, construcţia finalizată în procent de aproape 80 la sutăs-a degradat. Acum ar fi nevoie de o altă expertiză şi, implicit, de alţi bani ca să poată fi terminată.

Cosmin Pop, director Clubul Sportiv Mureșul: „Mai lipsesc nişte lucrări de construcţii şi dotările. Se face o expertiză. Să vedem ce lucrări mai sunt necesare pentru a respecta toate regulile ISU şi ale federaţiei, după expertiză se va stabili la nivelul Ministerului oportunitatea continuării lucrărilor."

Cosmin Blaga, purtător de cuvânt Primăria Târgu Mureş: „Avem promisiuni din partea Ministerului Sportului că va fi făcută o expertiză, pentru a vedea starea lucrărilor şi care ar fi necesarul investiţiilor din punct de vedere al bugetului Primăriei."

Dincolo de promisiuni, analize şi expertize, un lucru e sigur: în această construcţie s-au investit milioane de euro. O parte din aceştia bani au fost însă pierduţi definitiv.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61939130
Taximetriștii din Timișoara, luați la control: „Mi se pare un abuz și japcă la drumul mare”

O razie de amploare s-a făcut, marți dimineaţă, printre taximetriştii din Timişoara. Agenţii de la rutieră şi inspectorii Registrului Auto Român au verificat zeci de autoturisme, pentru a vedea dacă viaţa clienţilor este în siguranţă.

61939129
Tineri reținuți, fiind suspectați că au tâlhărit un bărbat cu care întreținuseră relații intime

Doi tineri de 21 și 22 de ani, unul din județul Argeș și altul din Olt au ajuns în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, după o ispravă de pomină.

61939125
Magazin din Arad, jefuit cu ajutorul unui bebeluş. "Nu e prima dată, am avut hoţ cu copil în braţe"

Stratagemă de furt, în Arad: mai mulţi indivizi s-au folosit de un bebeluş ca să fure dintr-un magazin cu haine pentru copii.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 2
Cum ar putea arăta guvernul Luca Niculescu. Împărțirea ministerelor între PSD și premierul desemnat - SURSE

Guvernul Luca Niculescu prinde contur. Viitorul executiv ar urma să aibă 17 ministere, împărțite între PSD și premierul desemnat, explică surse politice.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

Vlcsnap 2026 10 14 17h46m04s976
O femeie a atacat mai multe persoane, la întâmplare, în Constanța. Ce problemă de sănătate are suspecta

Scene șocante în Constanța, unde o tânără de 20 de ani a atacat mai multe persoane, la întâmplare, pe stradă, într-o cafenea, în recepția unui hotel, dar și într-un magazin dintr-un centru comercial.