28 de pompieri români și opt autospeciale au ajuns în Grecia. Care este misiunea lor

×
Publicitate

28 de pompieri români și opt autospeciale au ajuns în Grecia, fiind primii din forța de intervenție europeană detașată în această țară, pentru sprijin în cazul unor incendii de vegetație.

Anul trecut, pompierii români au fost elogiați de presa elenă pentru ajutorul dat la stingerea focurilor, care au pustiit insula Evia.

Peste 200 de pompieri din România, Bulgaria, Finlanda, Franța, Germania și Norvegia vor fi staționați în Grecia în lunile iulie și august. Misiunea este coordonată și finanțată prin mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene.
 

Peste 120.000 de hectare de pădure și vegetație, mistuite vara trecută
 

Incendiile din vara trecută au mistuit peste 120.000 de hectare de pădure și vegetație în Grecia, care s-a confruntat cu cel mai mare val de căldură din ultimii 30 de ani.

Christos Stylianides, ministrul grec al Crizei Climatice și al Protecției Civile: „În toiul unei veri extrem de dificile, voi ați venit să ne ajutați și ați dovedit prin fapte voastre că solidaritatea europeană nu e doar o vorbă golă, ci are substanță, și o valoare palpabilă”.
 

Citește și: Româncă atacată și UCISĂ de rechin în Egipt. Toate plajele din regiune sunt ÎNCHISE

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62269749
Misiune record pentru patru bărbați din Iași. Au străbătut o parte din România, prin aer
Misiune record pentru patru bărbați curajoși din Iași, pasionați de parapantă. Au străbătut o parte din ţară, prin aer, la peste 2.500 de metri înălţime.
62269565
Mărturii cutremurătoare ale turiștilor, după ce două femei au fost ucise de rechini. „Salvamarii ne-au confiscat telefoanele”
Apar detalii tulburătoare în cazul femeii ucise de un rechin într-o stațiune din Egipt vizitată și de români: Sahl Hasheesh. Există și a doua victimă care a murit în condiții similare.
62269746
Guvernul vrea să acorde finanțare nerambursabilă firmelor care activează în balneo - turism
O jumătate de miliard de euro vrea Guvernul să acorde finanțare nerambursabilă firmelor care activează în balneo - turism.