230.000 de turiști au ales litoralul pentru weekendul prelungit. Costinești, cea mai aglomerată stațiune

×
Publicitate

230.000 de turişti au ales litoralul pentru weekendul prelungit, iar staţiunea Costineşti a fost de departe cea mai aglomerată.

Cei care au ajuns mai târziu au fost nevoiți să caute minute în șir un loc liber pe plajă ori s-au resemnat şi au rămas la terase. Cum și luni este zi liberă, mulți și-au propus să prindă și festivitățile din portul Constanța, organizate de Ziua Marinei.

La orele amiezii, în Costinești, plaja era ticsită de turiști. Spre mal, marea părea o piscină supraaglomerată, așa că unii și-au căutat loc pe mare cu barca. Epava din largul coastelor stațiunii a fost atracția principală pentru cei care au vrut să simtă mai bine briza mării.

Luca, skipper: „30 de adulți, 20 de copil. Mergem la epava, le spunem povestea vreo 30 minute”.

Înapoi la mal, pe terase, atmosfera a fost de club în toiul zilei.

Turist: „Pai da îmi pun și ochelarii”.

Turist: „Patru. Da”.

Turist: „Îmi place că e foarte mult tineret și e altceva, e un alb vibe”.

Unii au venit cu provizii de la supermarket pe care le-au consumat rapid.

Luni, de Sfânta Maria, mii de turiști vor asista la festivitățile din Portul Constanța cu ocazia Zilei Marinei.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62278781
Manifestări de Ziua Marinei în Portul Constanța, cu porțile închise publicului. Ce a spus președintele Iohannis

Într-un cadru securizat în Portul Militar Constanța, unde turiștii nu au avut acces, manifestările dedicate Zilei Marinei Române au fost un nou motiv de a scoate-n evidență rolul României în spațiul Marii Negre, tinând cont de războiul din Ucraina.  

62278786
Zeci de mii de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Nicula de Adormirea Maicii Domnului. „Toate trec, se uită”

Este zi de mare sărbătoare astăzi pentru creştini-ortodocşi: Adormirea Maicii Domnului. Zorii zilei i-au prins la Mănăstirea Nicula pe mai bine de 20.000 de români, în aşteptarea slujbei de hram.  

61896850
Nouă alerte cu bombă la Chișinău, luni dimineață. Ce locații sunt vizate

Nouă alerte cu bombă sunt în curs de verificare de forțele antitero, la Chișinău, începând de luni dimineață.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.