Turiştii blocaţi la o cabană din Vâlcea au putut pleca după ce drumul a fost deszăpezit

61924774

Cei 22 de turişti blocaţi la o cabană din zona Horezu, judeţul Vâlcea, au putut pleca de acolo cu autoturismele personale după ce autorităţile au reuşit deszăpezirea drumului. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, drumul până la o cabană din apropierea Vârfului lui Roman, în zona Horezu, a fost deblocat, miercuri după-amiază, astfel că cei 22 de turişti, printre care şi nouă copii, care rămăseseră blocaţi acolo au putut coborî.

Astfel, începând cu ora 16.00, turiştii s-au pus în mişcare cu autoturismele personale, către baza muntelui, fiind însoţiţi de utilajele de deszăpezire, dar şi de echipaje de jandarmi.

Niciuna dintre persoanele aflate la cabana respectivă nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Mai multe echipaje de jandarmi, salvamontişti, poliţişti şi localnici au intervenit pentru salvarea a 22 de persoane care au rămas blocate la o cabană din apropierea Vârfului lui Roman, în zona Horezu.

Persoanele respective au petrecut Revelionul la cabană, iar în cursul zilei de marţi au fost avertizate că urmează să ningă, însă au preferat să mai rămână. Miercuri au dorit să plece, însă nu puteau să se deplaseze cu maşinile, autorităţile intervenind pentru deszăpezirea drumului.

Potrivit News.ro, primarul din Horezu, Nicolae Sărdărescu, a declarat la Digi24 că drumul către cabana unde sunt blocaţi turiştii este oficial închis, existând un panou de informare chiar la intrarea pe drumul către cabană. Turiştii au urcat cu maşini de teren.

În plus, primarul a precizat că turiştii au fost ”semi-violenţi” cu cei care le-au atras atenţia să coboare în cursul zilei de marţi, întrucât vremea se va strica şi va ninge.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61893751
Radu Mazăre este la un pas de a deveni urmărit internațional

Procurorii anticorupție cer arestarea preventivă în lipsă a lui Radu Mazăre. Fostul primar din Constanța, aflat sub control judiciar, a fugit din tara in Madagascar, unde a cerut azil politic. 

61931771
Exercițiu de alarmare a populației miercuri, 3 ianuarie, la ora 10:00

Primul exerciţiu din 2018 care are ca scop testarea şi verificarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă a avut loc miercuri, în intervalul orar 10.00 – 11.00.

61923032
Taxa de gunoi, majorată cu 140% într-un sector al Capitalei

Taxa de salubrizare în Sectorul 4 a fost majorată de la 5 lei la 12 lei de persoană pe lună, începând din acest an.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.