11 angajați ai Camerei Deputaților, infectați cu noul coronavirus. Anunțul făcut de instituție

62145145

Unsprezece cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în rândul angajaţilor Camerei Deputaţilor, iar toate persoanele aflate în această situaţie urmează procedurile necesare legale în vigoare, au anunţat, marţi, reprezentanţii forului legislativ.

Camera Deputaţilor păstrează şi respectă, în continuare, măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2, iar personalul de specialitate, tehnic şi administrativ asigură, în condiţii optime, procedurile necesare derulării activităţii legislative, transmite Agerpres.

Precizările Camerei vin în contextul informaţiilor apărute în mass-media referitoare la faptul că Parlamentul s-ar închide parţial.

Camera dezminte zvonurile privind închiderea parțială

 

"La Camera Deputaţilor sunt înregistrate, în prezent, 11 cazuri de infectare cu COVID-19 în rândul angajaţilor, toate persoanele aflate în această situaţie urmând procedurile necesare legale în vigoare. Toate structurile instituţiei şi-au stabilit, încă din luna martie, un program de lucru decalat, care permite evitarea aglomeraţiei, şi o mare parte dintre angajaţi au optat pentru posibilitatea de a lucra de la domiciliu", menţionează sursa citată.

Totodată, Camera transmite că informaţia potrivit căreia organele abilitate ar fi acordat amenzi personalului pentru nepurtarea măştilor de protecţie este eronată, până în acest moment nefiind înregistrată nicio amendă pentru o astfel de situaţie.

Instituţia precizează că au fost implementate toate măsurile necesare pentru protecţia deputaţilor şi a angajaţilor, respectiv "măşti de protecţie la intrarea în instituţie, produse dezinfectante şi gel dezinfectant în birouri şi în spaţiile comune, panouri din plexiglas, benzi de marcare pentru respectarea distanţei de 1,5 metri, dispozitive non contact pentru măsurarea temperaturii, dezinfecţie a locurilor comune din clădire (lifturi, grupuri sanitare şi alte spaţii folosite în comun), nebulizare spaţii. Accesul în clădire se realizează prin trasee special marcate atât pentru acces, cât şi pentru ieşire".

De asemenea, în ceea ce priveşte activitatea parlamentară, au fost implementate proceduri de dezbatere şi vot la distanţă pentru desfăşurarea şedinţelor comisiilor, a şedinţelor de plen, ale Biroului permanent, iar şedinţele Camerei Deputaţilor şi şedinţele comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului care au necesitat prezenţa fizică a parlamentarilor s-au desfăşurat în conformitate cu proceduri speciale care asigură respectarea distanţării sociale, pe lângă măşti şi dezinfectant fiind puse la dispoziţie şi mănuşi, iar locurile din sala de plen au fost marcate cu buline albe.

Pe ecranele de signalistică şi pe panourile special amenajate rulează informaţiile prin care angajaţii sunt permanent informaţi în legătură cu măsurile şi procedurile pe care trebuie să le urmeze în cazul apariţiei simptomelor de infectare, mai menţionează sursa citată, precizând că acestea sunt doar o parte din măsurile implementate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62152842
Masca de protecție, obligatorie în toate spațiile publice din România. În ce condiții se aplică măsura

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat marţi că purtarea măştii va deveni obligatorie în toate spaţiile deschise în zonele în care incidenţa infectărilor cu noul coronavirus depăşeşte 3 la mia de locuitori.

62152825
Lista țărilor din zona galbenă. Se impune carantina la intrarea în România

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, după şedinţa CNSU, că s-a decis propunerea prelungirii stării de alertă cu 30 de zile.

62152759
Situație dramatică în Oltenia. Bolnavii de Covid-19 în stare gravă nu au loc la ATI

Pandemia începe să își arate cea mai urâtă față. Ne confruntăm cu o criză a locurilor în secțiile de terapie intensivă din țară și sunt județe unde acestea sunt deja pline. În Olt, situația este critică.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.