Este un moment istoric pentru supervedeta columbiană în vârstă de 48 de ani, care a făcut senzaţie în urmă cu 16 ani, cu "Waka Waka", imnul Cupei Mondiale din 2010.
Versiunea integrală a piesei înregistrate de Shakira şi muzicianul nigerian Burna Boy va fi lansată pe 14 mai. FIFA, forul mondial al fotbalului, a distribuit, de asemenea, fragmentul publicat joi pe Instagram de cântăreaţa columbiană.
Weekendul trecut, vedeta pop Shakira a susţinut un concert gratuit pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro în faţa unui public uriaş, alcătuit din aproximativ 2 milioane de spectatori.