În practică, acest lucru înseamnă că majoritatea uriașului stoc de aur al Americii este ilichid și nu ar fi acceptat cu ușurință pe piața internațională dacă ar apărea necesitatea:
„Este o relicvă decrepită, la fel ca politica noastră monetară. În ceea ce privește stocul de aur al Americii, ne impunem standarde mai joase decât restul lumii”, a declarat Stefan Gleason, CEO Money Metals.
Banca centrală a Franței a vândut recent 129 de tone de aur similar, non-standard, depozitat în New York și l-a înlocuit cu lingouri de calitate superioară care vor rămâne în Franța.
În ciuda lipsei unor audituri fizice credibile timp de decenii, rezervele de aur ale SUA sunt raportate la 8.133,5 tone metrice.
Asta înseamnă aproximativ 261,5 milioane de uncii troy. Aproape jumătate din această cantitate (147,3 milioane de uncii, potrivit Monetăriei SUA) este depozitată la Fort Knox. Restul este împărțit între Monetăria din Denver, depozitul de lingouri West Point și seiful Rezervei Federale din New York.
(N.R. O uncie troy este o unitate de măsură folosită pentru metale prețioase precum aurul, argintul sau platina. 1 uncie troy = 31,1035 grame.)
Aurul Americii este evaluat prin lege la 42,22 dolari pe uncie. Prețul nu fluctuează în funcție de mișcările pieței.
Potrivit London Bullion Market Association (LBMA), lingourile de aur trebuie să conțină între 350 și 430 de uncii troy fine și să aibă o puritate minimă de 995,0 la mie pentru a fi acceptate în decontările internaționale. De fapt, standardele globale „good delivery” fac tranziția către puritatea de 0,9999.
Pe baza documentelor publicate în cadrul unei audieri din 2011 a Comitetului pentru Servicii Financiare al Camerei Reprezentanților, aflăm însă că doar aproximativ 17% dintre lingourile de aur deținute de guvernul SUA la Fort Knox respectă standardele moderne de puritate.
Iată distribuția purității lingourilor de aur de la Fort Knox:
• Puritate între 899 și 901 – 64%
• Puritate între 901,1 și 915,4 – 2%
• Puritate între 915,5 și 917 – 17%
• Puritate de 0,995 sau mai mare – 17%
• Puritatea medie a rezervelor de aur ale SUA este 916,7
Audituri problematice, discrepanțe în lanțul de custodie, documente lipsă
Trebuie menționat că operăm mai degrabă pe baza presupunerilor, deoarece rezervele de aur ale guvernului SUA nu au mai fost auditate cel puțin din anii 1970.
În 1974, guvernul a organizat o acțiune de imagine în numele unui audit. Trezoreria SUA a deschis doar unul dintre cele 15 compartimente ale seifului Fort Knox pentru ca politicienii și reporterii să vadă aurul și să confirme existența acestuia.
Acest lucru a fost numit audit. Cu toate acestea, niciunul dintre lingourile prezentate nu a fost asociat unui număr de serie, verificat sau testat pentru puritate și nici măcar confirmat oficial ca parte a rezervelor Statelor Unite. După cum a subliniat Matthew Cortez, directorul Sound Money Defense League: „Se pare că spectacolul televizat din 1974 a fost mai degrabă un exercițiu de propagandă decât o dovadă credibilă privind cantitatea de aur despre care se pretinde că se află în acele seifuri.”
După această acțiune din 1974, Trezoreria SUA susține că a desfășurat un proces de mai mulți ani de deschidere și inventariere a compartimentelor seifului și de aplicare a unor noi sigilii de securitate pe ușile fiecărui compartiment. Totuși, aceste așa-zise audituri nu au respectat standarde de bază privind transparența sau contabilitatea.
Unele rapoarte au dispărut între timp și nu există documente publice privind verificări complete ale purității, cântăriri sau istoricul tranzacțiilor.
Mai mult, există dovezi că sigiliile compartimentelor au fost rupte de-a lungul anilor, că lingourile au fost mutate din motive necunoscute și că sigiliile au fost reaplicate fără audituri noi. Revizuirile anuale ulterioare ale sigiliilor au avut doar rolul de a acoperi aceste discrepanțe.
Pe scurt, administrarea rezervelor de aur ale SUA de către Trezorerie este plină de nereguli care nu ar fi acceptate niciodată într-un depozit privat administrat responsabil.
Un proiect de lege privind „auditarea aurului”, introdus anul trecut de senatorul Mike Lee (Republican din Utah), ar impune nu doar un audit complet al rezervelor de aur ale SUA, inclusiv evidența tuturor tranzacțiilor legate de acest aur, ci și rafinarea tuturor lingourilor non-standard pentru a respecta cerințele moderne ale decontărilor internaționale — proces care ar putea dura mai mulți ani.
De ce există atât de mult aur non-standard?
Cum a ajuns SUA să dețină atât de multe lingouri depreciate și ilichide pe piețele globale?
Este moștenirea politicii americane care a abandonat etalonul aur, lăsând în urmă sistemul monetar fiduciar de astăzi.
Având nevoie să extindă masa monetară pentru a-și susține planurile de cheltuieli, președintele Franklin D. Roosevelt a decis să exproprieze aurul populației și să îl adauge rezervelor naționale. Pe 5 aprilie 1933, Roosevelt a semnat Ordinul Executiv 6102, care a făcut practic ilegală deținerea privată de aur.
FDR a susținut că măsura urmărea prevenirea „tezaurizării”. Totuși, printr-o definiție foarte largă a termenului, ordinul era conceput pentru a scoate practic toate monedele și lingourile de aur din mâinile private și a le transfera statului.
Mulți numesc schema lui Roosevelt „confiscarea aurului”, însă termenul exagerează ce s-a întâmplat în realitate. Guvernul nu a mers din ușă în ușă să ia aurul oamenilor. Totuși, Rezerva Federală a colectat cantități uriașe de aur, mai ales de la instituții.
Mulți americani și-au predat aurul voluntar, din obediență. Unii probabil au făcut-o pentru că aveau încredere în guvern, alții din patriotism, iar unii de teamă.
Toți au fost plătiți cu aproximativ 20 de dolari pe uncie pentru aurul lor. Însă șase luni mai târziu, Roosevelt a devalorizat oficial dolarul cu aproximativ 40%, declarând că aurul valorează 35 de dolari pe uncie.
