Tribunalul a dispus de asemenea ca inculpaţii să ramburseze oraşului Kempten întregul prejudiciul. Judecătorul Christoph Schwiebacher a spus că cei doi inculpaţi trebuie să se aştepte la sechestru pe bunuri în următorii 30 de ani. „Afacerea nu a fost profitabilă şi aşa şi trebuie”, a spus el în timp ce citea sentinţa.
Acuzaţii sunt un fost angajat al municipalităţii din Kempten, în vârstă de 40 de ani, şi soţia lui de 39 de ani.
„Creierul” din spatele operațiunii frauduloase
Angajatul avea drept sarcină golirea parcometrelor municipale şi a delapidat încasările timp de peste 10 ani. Soţia a fost cea care îl ajuta să colecteze banii şi îi depozita în diferite conturi. În timpul audierilor de la tribunal, aceasta a fost descrisă ca ''expertul în logistică'' din spatele infracţiunii.
Ambii au recunoscut acuzaţiile şi au fost condamnaţi în peste 300 de cazuri care datează încă din 2020 rezultând într-un prejudiciu de circa 1,34 milioane de euro.
Alte peste 500 de presupuse furturi datând din 2015 au depăşit termenul de prescripţie şi nu pot face cazul urmăririi penale. Cu toate acestea, autorităţile fac demersuri pentru a confisca şi prejudiciul în urma acestor furturi, care se ridică la aproape 584.000 de euro.
Bărbatul a spus la tribunal că, împreună cu soţia, au folosit banii pentru a-şi achiziţiona obiecte de lux - cai, maşini şi haine scumpe.
Potrivit judecătorului, municipalitatea le-a înlesnit inculpaţilor furtul banilor, fapt considerat o circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei.
Municipalitatea a schimbat ulterior procedurile privind preluarea banilor din parcometre.