Autoritățile investighează circumstanțele decesului, iar oficialii locali susțin că bărbatul ar fi fost ucis de un urs, trupul său având urme de mușcături. Animalul este încă în libertate.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita, pe 3 mai 2026, polițiștii din Odorheiu Secuiesc au fost alertați că o persoană decedată a fost găsită în pădurea din apropierea localității Lupeni. La fața locului, echipa operativă a constatat că este vorba despre un localnic în vârstă de 65 de ani.
„Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a informat IPJ Harghita.
Oficialii locali: „Un om a fost ucis de urs. Parțial mâncat”
Vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a susținut într-o postare publică pe Facebook că bărbatul ar fi fost victima atacului unui urs, menționând că trupul prezenta urme de mușcături și că animalul l-a „parțial mâncat”. El a afirmat că bărbatul dispăruse încă din 27 aprilie, iar cadavrul a fost găsit în pădurea Kecset.
„Un om a fost ucis de urs în județul Harghita. Nu rănit. Ucis. Și parțial mâncat. Animalul este liber. Autoritățile privesc. (...) Copiii noștri nu pot ieși pe stradă după ora 18. Pădurea, care a fost parte din viața noastră, ne este interzisă. Suntem prizonieri în propriile noastre sate. Suntem cetățeni ai acestei țări. Plătim taxe. Avem dreptul la protecție”, a scris Borboly Csaba.
Oficialul a atras atenția asupra pericolului reprezentat de numărul mare de urși și a cerut promulgarea urgentă de către președintele Nicușor Dan a legii privind reglementarea populației de urși, adoptată recent de Parlament. Borboly a subliniat că, în Harghita, Nicușor Dan a primit 90,75% din voturi, iar locuitorii județului contează acum pe el.
Sunt peste 10.000 de urși în România
Vicepreședintele CJ Harghita citează un studiu genetic recent care arată că în România există între 10.419 și 12.770 de exemplare de urs brun, mult peste capacitatea optimă estimată a ecosistemului. El reamintește că, în ultimele două decenii, 26 de oameni și-au pierdut viața în atacuri de urs, iar peste 274 de persoane au fost rănite, județul Harghita fiind cel mai afectat.
„Copiii noștri merg la școală pe drumuri pe care trec urși. Păstorii nu mai pot sta cu oile pe munte. Bătrânii care trăiesc singuri la marginea satelor sunt în pericol de moarte – exact ca bărbatul din Lupeni”, a scris Borboly.
Primarul din Lupeni: „Ne este teamă să nu se întâmple încă o tragedie”
Ipoteza atacului de urs este susținută și de primarul comunei Lupeni, Kovacs Lehel. Acesta a declarat pentru AGERPRES că bărbatul trăia într-un cătun, era cunoscut ca o persoană care mergea frecvent în pădure și că era dispărut de mai multe zile. Căutările au fost declanșate după ce localnicul nu a mai fost văzut, iar trupul său a fost descoperit duminică seara de un pădurar.
„Urmele s-au găsit pe om. Noi credem și suntem convinși că el a fost atacat de urs, dar nu știm în ce circumstanțe, în ce condiții, cum s-a întâmplat, că dânsul era singur”, a afirmat Kovacs Lehel.
Primarul a adăugat că, în timp ce polițiștii așteptau echipele de cercetare, un urs ar fi apărut în zonă, fiind ulterior alungat. Pădurarul ar fi confirmat că în zona respectivă există un exemplar de urs care își are teritoriul acolo. Kovacs Lehel și-a exprimat îngrijorarea că ursul ar putea ataca din nou, mai ales că în apropiere se află o poiană cu narcise, vizitată anual de un număr mare de turiști. „Ne este teamă să nu se întâmple încă o tragedie”, a spus el.
Primarul a explicat că administrația locală nu poate dispune măsuri de extragere a exemplarului de urs, această responsabilitate revenind asociației de vânătoare din zonă.