Un ambasador roman a facut declaratii cu tenta ANTISEMITA si HOMOFOBA. Reactia MAE: "Nu vom tolera nicio abatere"

61606382

Reprezentantul diplomatic al Romaniei in Armenia a tinut un discurs mai degraba nediplomatic care a scandalizat opinia publica din aceasta tara

Pe 19 noiembrie, Ambasadorul Romaniei in Armenia, Sorin Vasile, a tinut o conferinta cu o tema inocenta: „Romania, UE si politica de vecinatate a UE”. Cum a reusit sa duca acest subiect in zona homofobiei si antisemitismului, doar Excelenta Sa stie: cert este ca Ministerul roman al Afacerilor Externe a reactionat prompt, punandu-l sa isi ceara scuze si rechemandu-l la Bucuresti pentru explicatii

O conferinta , doua variante
Cum s-a ajuns la aceasta situatie? Totul a inceput de la conferinta sustinuta de ambasador la Universitatea Americana din Armenia (AUA) si audiata de circa 100 de studenti, dar si de profesorii acestora. Potrivit site-ului ambasadei de la Erevan, „diplomatul roman a prezentat prioritatile Romaniei in perioada urmatoare, precum si o serie de aspecte care vizeaza Vecinatatea Estica a UE. Raspunzand unor intrebari care vizau situatia drepturilor omului in Romania, Ambasadorul roman a aratat ca minoritatile nationale din tara noastra au garantate prin Constitutie locuri in Parlament, iar cea mai elocventa dovada a deplinului consens interetnic o reprezinta faptul ca, la 16 noiembrie 2014, pentru cea mai inalta functie din stat a fost ales un cetatean roman de etnie germana.

Martorii oculari spun insa ca lucrurile nu au stat deloc asa. Publicatia armeana Civilnet a publicat o transcriere a discursului, care suna foarte diferit de varianta oficiala – dar, data fiind reactia MAE, este corecta. Potrivit Civilnet, ambasadorul Sorin Vasile a fost intrebat ce e mai important pentru Romania: relatia cu Turcia sau imperativul moral al recunoasterii Genocidului Armean.

Sorin VAsile, ambasadorul Romaniei in Armenia

Genocid, cupluri gay, glume cu evrei
Iata raspunsul ambasadorului: „Vorbind de evenimente care au avut loc la inceputul secolului trecut, care este moralitatea? Sa recunosti este moral. Dar care e moralitatea intr-un cuplu normal, un cuplu hermafrodit, da? Nu, nu hermafrodit. Homosexualii si cei normali, barbati si femei... Ei sunt OK? Sunt normali, sunt morali. Dar homosexualii sunt morali? Deci e la fel ca in aceasta situatie... totul e relativ, stiti. Acesta e raspunsul la intrebarea dumneavoastra. Dumneavoastra vi se pare controversat. Dar pentru cuplul gay, e perfect, e modelul de familie, da?

Conform martorilor oculari, dupa acest raspuns s-a lasat un moment de tacere, apoi diplomatul roman a continuat cu explicatiile. „Totul e relativ, e foarte complicat. Nu e matematica, e politica, strategie, geopolitica. Nu e 1+1. Exista o gluma buna cu evrei. Un evreun, mare om de afaceri, isi cauta contabil. Il intreaba pe primul candidat cat fac 10+10, acesta raspunde 20, il da afara. Il intreaba pe al doilea, acesta spune 30, il da afara. Il intreaba si pe al treilea, acesta raspunde „Cat vrei sa faca?” OK, esti angajat, ii spune. Nu e matematica, sa zici ca 1+1=2. La anul se vor comemora 100 de ani. Nu spun ca are cineva dreptate sau cineva greseste fiindca nu am dreptul sa spun asta dar... e complicat”.

Presa armeana a reactionat la aceasta paralela intre un genocid, statutul cuplurilor gay si o gluma antisemita, cerandu-i lamuriri diplomatului. Acesta ar fi refuzat sa-si ceara scuze, precizand printr-un mail trimis o saptamana mai tarziu ca in raspunsul sau „a analizat conceptul de moralitate” si ca nu are niciun comentariu in plus. In schimb, se pare ca a pus paie pe foc facand o noua paralela, cu relatiile dintre Franta si Germania, sugerand ca, la fel ca in cazul celor doua state europene, si Turcia si Armenia ar trebui sa se reconcilieze. 

Reactia Ministerului Afacerilor Externe
La solicitarea noastra, Ministerul Afacerilor Externe ne-a informat extrem de prompt ca a reactionat la aceasta situatie. Potrivit raspunsului MAE, „din dispozitia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul Romaniei in Armenia a fost chemat de urgenta in Centrala pentru a da explicatii cu privire la comentariile pe care le-a facut in cadrul conferintei mentionate.

Conducerea MAE a transmis deja instructiuni ambasadorului pentru ca acesta sa isi ceara public scuze pentru comentariile sale intru totul deplasate. Scuzele sale au fost publicate in cursul zilei de astazi, 5 decembrie 2014, pe site-ul publicatiei armene Civilnet.am.

Ministerul Afacerilor Externe isi exprima regretul si condamna ferm declaratiile cu tenta antisemita si homofoba ale ambasadorului.

Ministerul Afacerilor Externe condamna ferm orice derapaj comportamental sau de exprimare care promoveaza intoleranta si stereotipurile.

Ministerul Afacerilor Externe precizeaza ca nu tolereaza si nu va tolera nicio abatere de comportament sau limbaj al reprezentantilor diplomatiei romane aflati in exercitiul functiunii, indiferent de treapta ierarhica pe care se situeaza, care ar putea sa aduca atingere unor valori, reguli si principii de baza ale relatiilor internationale contemporane, relatiilor bilaterale ale Romaniei cu alte state sau sa prezinte, in mod distorsionat sau deplasat, pozitii de principiu ale statului roman pe teme relevante in plan international.

Avand in vedere ca Romania va detine, in 2016, presedintia Aliantei Internationale privind Memoria Holocaustului (IHRA), Ministerul Afacerilor Externe va continua sa depuna toate eforturile astfel incat sa fie combatut, in mod eficient, in orice context, un astfel de discurs, indiferent de calitatea celui care il va promova.

Civilnet, publicatia unde au aparut prima data declaratiile ambasadorului, a primit pe 5 decembrie un mesaj al diplomatului roman prin care acesta declara ca „regreta modul in care au fost intrepretate comentariile sale la o intrebare”. „Este posibil ca unele dintre remarcile mele sa fi fost considerate deplasate si in acest caz regret profund aceasta situatie”, se arata in mesajul lui Sorin Vasile, care vorbeste despre o „nefericita neintelegere”.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Consiliile PENALE ale Romaniei. HARTA judetelor inrosite de problemele cu legea ale sefilor locali

Intr-o tara unde scandalurile politice nu lipsesc, Consiliile Judetene reusesc totusi sa iasa in evidenta prin volumul problemelor cu justitia pe care le-au acumulat in ultimii ani.

Puteti fi dat in judecata pentru postarile de pe Facebook. Justitia din Romania a decis ca profilul personal e SPATIU PUBLIC

ICCJ a confirmat o decizie a Curtii de Apel Targu Mures care stabilea caracterul public al oricarei postari pe Facebook, afectandu-i pe toti cei 7 milioane de romani care au conturi in reteaua sociala.

"Se poate si fara facultati". Cum a creat o romanca cel mai cunoscut brand african de lux, independent, din lume

"Omul sfinteste locul, iar noi romanii suntem astfel de oameni!" spune Madalina, o bucuresteanca plecata din tara acum 15 ani. De atunci totul s-a schimbat pentru ea, inclusiv numele.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.