Cersetorul care a ajuns om de afaceri. Si-a gasit parintii pe Google Earth dupa 25 de ani

60558951

In 1987, Sanroo Brierly avea doar cinci ani si impreuna cu fratele sau a urcat intr-un tren care trebuia sa ii duca acasa. Se intorceau de la cersit, de pe strazile Indiei.

Baietii au adormit in acel tren, care i-a purtat pana la capatul liniei, iar ei s-au trezit in cealalta parte a tarii. Au trecut 25 de ani de atunci, iar Brierly a ajuns in sfarsit acasa, cu ajutorul Google Earth.

Viata pe care cei doi frati au dus-o nu a fost una fericita. Detaliile povestite de Brierly, acum om de afaceri, sunt cel putin impresionante. Copiii au inceput sa-si caute drumul spre casa inca de cand au coborat din acel tren. La un moment dat, fratele sau a murit, iar momentele de cumpana prin care a trecut copilul, ramas singur pe lume, nu au fost putine. Era sa se inece in Gange, dupa care a fost rapit si era la un pas sa ajunga sa fie vandut ca sclav.

Cele mai uimitoare imagini cu planeta Pamant! Cum arata un fulger vazut din Statia Spatiala Internationala

Intr-un final, Brierly a fost prins de catre autoritati si declarat "copil fara parinti", trimis la un orfelinat. Avea sa fie adoptat de catre un cuplu de australieni, care l-au dus in tara lor, la mii de kilometri departare de casa. A fost trimis la scoala si a absolvit Universitatea din Canberra, iar acum are un lant de magazine in Tasmania, dar niciodata nu a incetat sa-si caute familia. 

Sanroo Brierly

In urma cu 10 ani a inceput sa foloseasca internetul pentru a-si gasi parintii. Brierly nu avea cine stie ce date la indemana, insa memoria copilariei era inca vie. Recent a apelat la Google Earth pentru a-si gasi localitatea natala si casa. Intr-un final a reusit.

Intalnirea cu parintii a fost impresionanta, iar dupa tot acest timp petrecut departe de casa, Brierly nu mai stia nici sa vorbeasca limba materna. El a povestit pentru Indian Express, "Aveam ceva notiuni de hindi in cap, dar trebuia sa fiu atent la expresia fetei lor si la gesturile mainilor ca sa-mi dau seama ce spuneau".

Brierly vrea acum sa faca un film despre viata sa.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
60558329
Printul din coma al Olandei, un destin schimbat pentru o iubire interzisa si marcat de o tragedie

Printul Johan Friso, unul dintre fiii reginei Beatrix a Olandei, se afla in continuare in coma si este posibil sa nu isi mai recapete cunostinta niciodata.

60557256
Un film care cere arestarea unui criminal din Uganda devine viral pe Youtube: 15 mil. vizualizari

Un film care atrage atentia asupra faptelor comise de criminalul de razboi Joseph Kony, difuzat online, a devenit "senzatie" pe internet. Clipul a atras peste 15 milioane de oameni pe Youtube in numai 3 zile de la postarea sa.

60557207
Alegeri in SUA. Ce inseamna "video controversat" la americani, cu B. Obama intr-o filmare din 1991

In plina campanie de desemnare a unui republican care sa intre in cursa prezidentiala impotriva lui Barack Obama, in presa americana apare o stire care anunta un video controversat cu presedintele SUA.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.