Ce mai scrie presa din Rusia zilele astea: Americanii sunt amenintati de un supervulcan, dar pun la cale razboiul nuclear

61632398

O avalansa de stiri apocaliptice despre tarile NATO s-a revarsat asupra presei din Rusia dupa esecul ultimelor convorbiri diplomatice intre Moscova si Occident.

La 48 de ore de la Conferinta de Securitate de la Munchen, unde ministrul rus de externe a fost huiduit pentru declaratiile sale referitoare la Ucraina si NATO, presa din Rusia a fost invadata de stiri care prezinta Occidentul in nuante apocaliptice. Razboiul nuclear bate usa, America e paralizata de greve si amenintata de cataclisme naturale uriase iar micile state NATO din estul Europei agreseaza Rusia. Daca vi se pare cunoscut, probabil ca va uitati la emisiunea “Cadran Mondial” de pe vremea lui Ceausescu.

Am ales cateva dintre titlurile incendiare care au aparut in ultimele zile in presa rusa, fie scrisa, fie audiovizuala, insotite de un citat semnificativ, iar apoi am identificat – pe cat posibil – si varianta non-ruseasca a stirii.

Zvezda (postul TV al armatei Rusiei): Un vulcan ar putea distruge America in doua saptamani
Vulcanul Yellowstone se poate trezi in orice clipa si risca sa ascopere cu cenusa continentul american pe o raza de 1.600 de kilometri in jurul sau. [...] Aceasta va duce la moarte majoritatii locuitorilor si la distrugerea tuturor culturilor.

Potrivit observatorului vulcanologic Yellowstone, acest supervulcan exista, dar o eruptie gigantica nu ar afecta semnificativ decat statele Montana, Idaho si Wyoming. Nu exista insa nicio dovada ca in urmatoarele secole ar putea avea loc o eruptie, fie si minora.

Izvestia: In Luxemburg se distribuie pastile de iod pentru eventualitatea unei amenintari nucleare
Locuitorii din Luxemburg presupun ca aceste masuri sunt legata de situatia internationala tensionata, mai ales de tensiunile dintre cele doua super-puteri nucleare – SUA si Rusia."

Potrivit EUobserver, masura a fost luata preventiv in urma unei serii de accidente la centrala nucleara Cattenom din Franta si este o procedura standard in asemenea situatii.

Russia Today: Pentagonul a aruncat 500.000 de dolari pe Viagra anul trecut
Departamentul Apararii din SUA a cheltuit 504.816 $ pe popularul medicament pentru disfunctii erectile in 2014

Informatia a fost publicata de un portal conservator din Statele Unite si nu are nicio o confirmare oficiala. Totusi, potrivit NY Times, in anii ’90 Pentagonul a decis sa subventioneze acest medicament pentru militarii activi sau in rezerva care il solicita, pe baza unui certificat medical care sa ateste ca sufera de disfunctii erectile

Vocea Rusiei: NATO ii invata pe pilotii polonezi sa foloseasca arma nucleara
In Europa continua pregatirea echipajelor avioanelor capabile sa foloseasca arma nucleara.

Potrivit site-ului polonez Defence24, este vorba despre un exercitiu militar organizat in Italia la care au participat si 3 avioane poloneze. Exercitiul urmareste dezvoltare ade strategii de aparare impotriva unui atac nuclear rusesc. Ca urmare a acordurilor NATO-Rusia din anii ’90, pe teritoriul Poloniei sunt interzise armele nucleare.

Canal 1: In Bulgaria, miting impotriva extinderii prezentei NATO in tara
„Sute de oameni au iesit in strada la Sofia intr-o demonstratie nationala impotriva extinderii prezentei NATO in aceasta tara. [...] In fata palatului prezidential, manifestantii au ars steaguri ale SUA si UE.”

Agentia bulgara Novinite scrie ca a fost vorba despre un mic protest organizat de partidul ultra-nationalist „Ataka”. Partidul militeaza impotriva NATO si a economiei de piata si nu face un secret din simpatiile sale rusofile.

Sputnik News: Lituania a inceput razboiul psihologic impotriva Rusiei
“Lituania duce un razboi psihologic, accuzand Rusia ca ar fi agresorul si ca ar fi declansat criza din Ucraina”

Este vorba de fapt despre declaratiile ambasadorului rus in Ucraina facute pentru Ria Novosti

Russia Today: Angajatii companiei petroliere americane BP s-au alaturat celei mai mari greve nationale din ultimii 35 de ani
Angajatii rafinariilor BP din Indiana si Ohio s-au alaturat celei mai mari greve nationale din 1980 incoace dupa ce negocierile intre Uniunea Metalurgistilor Uniti si rafinarii au esuat”

Wall Street Journal scrie ca este cea mai mare greva a angajatilor din rafinarii din ultimii 35 de ani. De asemenea, BP a anuntat ca rafinariile respective vor continua sa functioneze, utilizand fosti angajati.

Zvezda: America a publicat un plan detaliat de razboi impotriva Rusiei
Wall Street Journal a publicat un plan detaliat pentru declanaarea unui razboi pe scara larga impotriva Rusiei”.

Analistul american David J. Kramer a publicat in Wall Street Journal 6 recomandari privind metode prin care ucrainenii ar putea fi ajutati sa reziste Rusiei. Niciuna dintre acestea nu se refera la operatiuni militare.

Radu Pirca

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
StirileProTV, 19:00: Sclavi pe Pamantul Mafiei. Marturiile teribile ale romancelor ce au ajuns sclave sexuale in Sicilia

"Daca nu te culci cu mine, te ucid! Daca nu iti parasesti copilul, ai aceeasi soarta!" Suna terifiant, dar este povestea a sute de romance, plecate in Sicilia, ca sa lucreze in agricultura.

Copiii care au crescut in spatele gratiilor. Ce se intampla in realitate intr-o scoala de corectie din Romania

Nu e iadul pe pamant, dar nici paradisul copilariei. Dar e locul unde sute de copii, adolescenti si tineri din Romania cresc departe de familie, in centrele de detentie pentru minori.

Tot ce se stie despre Florian Coldea. In 10 ani, salvatorul jurnalistilor din Irak a ajuns "depozitarul tuturor secretelor"

Florian Coldea: un nume, putin cunoscut chiar si pentru cei care urmaresc zilnic stirile, a ajuns in prim-plan in ultimele zile dupa declaratiile facute de Elena Udrea. Cine este insa actualul sef al SRI?

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.