Un bătrân din Sibiu ar fi fost măcelărit noaptea de fiica sa. Tânăra a folosit 3 cuţite

62062521
Pro TV

Procurorii au cerut expertiză psihiatrică în cazul unei tinere de 23 de ani, acuzate că şi-ar fi ucis tatăl de 63 de ani, sâmbătă, în localitatea Şura Mare, potrivit unui comunicat de presă remis, luni, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

"Înainte de a se proceda la introducerea inculpatei B.E. în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul IPJ Sibiu, s-a procedat la examinarea medicală a acesteia, inclusiv examinarea sa de către un medic psihiatru. Din actele medicale depuse ulterior la dosar reiese că inculpata are probleme de sănătate mintală, fiind diagnosticată prezumtiv cu tulburarea psihotică acută şi recomandându-se internarea medicală, existând o îndoială asupra discernământului acesteia la momentul săvârşirii infracţiunii. Pentru aceste motive, prin ordonanţa din data de 13.07.2019 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice asupra inculpatei B.E", se arată în comunicatul parchetului, remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, tânăra acuzată că şi-a ucis tatăl se află, în prezent, internată în Spitalul de Psihiatrie din Sibiu.

"Având în vedere că inculpata prezintă afecţiuni ale căror simptome pot genera un comportament de natură a afecta atât propria viaţă, cât şi altor persoane, până la efectuarea acestei expertize, s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii a inculpatei B.E. în cadrul Spitalului de Psihiatrie 'Doctor Gheorghe Preda' Sibiu, astfel încât să fie înlăturate orice riscuri iminente ce implică posibile vătămări fizice pentru sine ori pentru alte persoane", precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Tatăl fetei a fost găsit decedat, sâmbătă, în locuinţa sa, unde locuia împreună cu familia sa, adică cu soţia şi cele trei fiice. Procurorul s-a sesizat din oficiu, după ce victima a fost găsită "prezentând multiple plăgi tăiate, la nivelul craniului, toracelui şi regiunii cervicale."

Anchetatorii au stabilit că bărbatul a fost ucis de una din cele trei fiice, cea în vârstă de 23 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

"În baza materialul probator administrat în cauză, s-a stabilit că inculpata B.E, fiica victimei, în vârstă de 23 de ani, a săvârşit infracţiunea de omor asupra unui membru de familie, constând în aceea că, în noaptea de 12/13.07.2019, în timp ce se afla în imobilul în care locuia împreună cu părinţii săi şi cu cele două surori mai mici, numita B.E. i-a aplicat tatălui său, B.N., multiple lovituri cu trei cuţite diferite cu care a lovit în mod repetat victima la nivelul capului, sternului, toracelui şi zonei cervicale, cauzându-i victimei leziuni traumatice grave care au condus la decesul acesteia. Moartea victimei B.N., a fost una violentă, datorându-se unui politraumatism cu traumatism cervical (cu secţiune de venă jugulară dreaptă) şi cu traumatism toracic (cu multiple plăgi penetrante intratoracic, cu lezare pulmonară aortică şi cardiacă), cu hemoragie internă şi externă consecutivă. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire repetată cu corp tăietor-înţepător", se arată în comunicatul de presă.

Presupusa autoare a crimei a fost reţinută sâmbătă, faţă de ea fiind dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62062664
Accident șocant pe şoseaua dintre Arad şi Oradea. Un TIR a ajuns pe câmp, din cauza impactului

Un bărbat şi-a pierdut viaţa, luni dimineaţa, în urma unui groaznic accident rutier, pe şoseaua dintre Arad şi Oradea.

62062645
Polițist înarmat cu o lopată, pentru a potoli un recidivist care își teroriza vecinii cu sabia

Scene violente în Brăila, unde un recidivist a reuşit să-şi terorizeze vecinii, şi-a distrus locuinţa, apoi i-a ameninţat pe oameni cu o sabie.

62046193
Cadavru în parcarea unui mall din Capitală, luni noapte. Ar putea fi vorba de o crimă

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit luni noapte în parcarea unui mall din sectorul 2.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

62578253
Avertismentul lui Nazare după reconfirmarea ratingului de țară: „România are un record negativ în Europa”

România a trecut cu succes evaluarea Standard & Poor’s (S&P), reușind să își mențină ratingul suveran în categoria recomandată investițiilor (investment grade).