Un bărbat s-a ars pe faţă şi pe mâini încercând să stingă un incendiu care-i ameninţa maşina

61974543
Pro TV

Un vârstnic din Corabia a a suferit arsuri de gradul III pe faţă şi pe mâini în timp ce încerca să stingă singur un incendiu de vegetaţie uscată care s-a extins la maşina sa.

 

Un bărbat de 63 de ani din oraşul Corabia a suferit arsuri de gradul III pe faţă şi pe mâini în timp ce încerca să stingă singur un incendiu de vegetaţie uscată care s-a extins la o maşină, a anunţat, marţi seara, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Victor Enuş.

El a precizat că bărbatul cu arsuri a fost transportat, conştient, la spitalul din Corabia de către un echipaj de la Ambulanţă.

"Pompierii de la Garda Vişina, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Olt, au intervenit în oraşul Corabia, cartier Celei, la un incendiu de vegetaţie uscată. La sosirea echipajelor incendiul se manifesta la vegetaţia uscată şi la un autoturism aflat în apropierea zonei incendiate. Proprietarul autoturismului şi terenului, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din oraşul Corabia, a încercat lichidarea incendiului înainte de sosirea echipajelor de intervenţie şi a suferit arsuri la faţă şi la membrele superioare", a spus Victor Enuş.

Incendiul a fost stins de pompieri la scurt timp de la momentul începerii intervenţiei, însă autoturismul a fost distrus complet.

Victor Enuş a amintit că este interzisă incendierea vegetaţiei uscate fără anunţarea prealabilă a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61986682
Bărbat desfigurat cu pietre de un tânăr care păştea caprele. Soţia :"Nu mă puteam uita la el"
Scandal într-o comună din judeţul Bacău. Un bărbat de 63 de ani a ajuns la spital plin de sânge, după ce a fost atacat cu pietre, de un tânăr din vecini, care intrase cu turma de capre pe pământul săteanului.
61986674
Incident grav la o școală din Constanța. Un copil a căzut de la etajul 2
Incident grav petrecut marți după-amiază la o școală din Constanța. Un copil de clasa a IV-a a reușit să se cățere pe clădire, agațându-se de gratiile de la ferestre, și a căzut de la etajul doi!
61981792
Doi minori, suspectați că ar fi ucis un bătrân ca să-i fure mașina
Doi minori au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, fiind suspectați pentru omor calificat, furt și conducerea unui vehicul fără permis.