Bărbatul este infectat cu HIV și, prin asemenea orori, ar fi vrut să se răzbune pe mama copilei, de care s-a despărțit în urmă cu câteva luni.
Bărbatul 37 de ani figurează în evidențele medicale ca fiind infectat cu virusul imunodeficienței umane.
Acum, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru că și-ar fi violat fiica de 16 ani. Mama fetei a fost cea care a alertat autoritățile. Femeia ar fi declarat că bărbatul s-ar fi răzbunat pe ea, după ce în urmă cu câteva luni ea l-ar fi părăsit.
Furios, bărbatul ar fi prins un moment în care copila era singură și ar fi violat-o. În timpul audierilor, suspectul ar fi declarat că este infectat cu HIV și că ar fi comis fapta cu bună știință pentru a se răzbuna pe fosta soție.
Copila va afla abia peste 3 luni dacă a fost infectată cu HIV
Este cercetat acum pentru viol, dar anchetatorii încearcă să afle dacă bărbatul a mai întreținut relații sexuale și cu alte persoane.
În acest caz ar putea fi cercetat și pentru infracțiunea contra sănătății publice, care se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Între timp, copila primește consiliere psihologică. Va fi testată pentru HIV peste 4 săptămâni, dar un rezultat concret va fi posibil la 3 luni de la contactul sexual.
Dacă se confirmă virusul HIV, adolescenta va fi luată în evidență în programul național pentru persoanele diagnosticate cu acest virus.