Un bărbat a fost găsit mort, pe marginea drumului, după ce a plecat de la fiica sa. Ce suspectează familia

×
Publicitate

Moarte cu semne de întrebare într-o localitate din Vaslui. Un bărbat de 56 de ani a fost găsit fără suflare pe marginea drumului, iar medicii nu l-au putut salva.

Rudele cred că omul a fost lovit de o mașină, apoi abandonat. Polițiștii fac acum cercetări pentru ucidere din culpă.

Bărbatul în vârstă de 56 de ani se îndrepta spre casă cu bicicleta, după cum povestesc rudele. Un şofer aflat în trecere prin localitatea Sasova l-a zărit zăcând pe marginea drumului şi a cerut ajutor.

Alina, fiica victimei: "El a plecat de la mine şi i-am spus să stea, că îl durea operaţia. A zis că nu sta pentru că trebuie să aibă grijă de bunica de 84 de ani acasă, că nu poate ridica nicio găleată de apă. M-a anunţat cineva că e lat în şanţ."

Echipajul trimis la fața locului a început imediat manevrele de resuscitare.

Dr. Constantin Andrei, SMURD Vaslui: "Iniţial, la locul solicitării a ajuns un echipaj medical de la Ambulanţă Negreşti care a început manevrele de resuscitare. La ajungerea noastră, echipajul SAJ resuscita de aproximativ 30 de minute, am preluat şi am continuat manevrele, însă, din păcate, pacientul nu a răspuns eforturilor de rescucitare. S-a declarat decesul."

Omul s-a stins sub privirile celor doi copii, care au sperat până în ultima clipă la o minune.

Una dintre variantele luate în calcul este că, pe o porţiune abruptă de şosea, bărbatul s-ar fi dezechilibrat, a căzut de pe bicicletă şi a suferit răni grave. Însă familia se gândeşte şi la faptul că ar fi fost lovit de o maşină şi abandonat.

Reporter: Ce credeţi, a căzut de pe bicicletă?
Alina, fiica victimei: Nu ştiu.
Reporter: Era băut?
Alina, fiica victimei: Cât să bea, o sticlă de bere la 5 oameni, de la 8 dimineaţa la 5, cât să bea?!
Reporter: Cum vă explicaţi?
Alina, fiica victimei: Nu înţeleg. Sunt şi oameni care nu ştiu să conducă.
Reporter: Credeţi că l-a lovit o maşină?
Alina, fiica victimei: Posibil. El e cu capul la deal şi trebuia să fie spre casă.

Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui: "În cauză, a fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă."

Poliţiştii continua cercetările în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62129255
Caz șocant: Un bărbat din SUA a fost surprins de polițiști în timp ce își mânca bunica
Un bărbat a fost arestat luni, în California, după ce și-ar fi ucis bunica și apoi i-ar fi mâncat carnea, incident care i-a oripilat pe investigatori, scrie East Bay Times.
62129082
Un bătrân a murit și soția sa este în stare critică după ce le-a luat foc casa
Doi bătrânei care trăiau singuri, în casa lor din județul Botoșani, au fost scoși de pompieri din flăcări. Bărbatul de 86 de ani s-a stins la spital, deși militarii l-au resuscitat încă dinainte de a fi preluat de ambulanță.
62129017
Un bărbat și-a ucis soția și una dintre fiice. Vecinii au povestit ce s-a întâmplat în casa groazei
Un tată și-a ucis soția și fiica de 18 ani, pe care le-a înjunghiat în gât, de față cu celelalte fete minore ale cuplului, înainte de a fi imobilizat de vecini, scrie Daily Mail.