Spectacol barbar intr-o provincie chineza. Cai pusi sa se lupte intre ei in timp ce martorii pariaza

60619850

Pentru a celebra sfarsitul recoltei de toamna, oamenii din provincia Rongshui au organizat lupte intre cai, fapt care atras critici foarte dure din partea organizatiilor care cer respectarea drepturilor animalelor.

Luptele intre cai sunt foarte populare in China si Asia, fiind organizate pentru prima oara acum 500 de ani.

Oamenii transporta armasarii in anumite locuri si ii lasa sa se bata pana cand unul din ei cedeaza. In acest timp, persoanele de pe margine pariaza pe cel care cred ei ca va iesi castigator.

Daca respectivii cai refuza sa se lupte, atunci oamenii trag cu pistolul in aer sau ii lovesc cu biciul pentru a-i enerva.

Lupte intre cai

Vivian Farrell, presedintele Asociatiei Internationale pentru Cai, incearca sa interzica aceste lupte, insa spune ca ii este foarte greu.

"Este ceva groaznic si inuman, chiar nu inteleg cum pot face asa ceva. Este de asemenea greu de interzis astfel de lupte, deoarece oamenii zic ca asa e traditia la ei. Ei bine, acum cativa ani era o traditie sa sacrifici copii, insa cred ca am reusit sa trecem peste asta", a marturisit Vivian.

Desi luptele intre cai sunt interzise in toata lumea, astfel de "spectacole" inca mai au loc in tari precum China, Filipine sau Coreea de Sud.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
60619807
Era ultima ei vacanta si calatorie cu avionul, insa finalul unor zile de vis a fost umilitor VIDEO

O femeie din Michigan, Statele Unite ale Americii, povesteste ca a avut parte de cea mai urata experienta a vietii ei pe aeroportul din Seattle. Michelle Dunaj era la ultima ei calatorie cu avionul.

60619755
Poveste infioratoare in Statele Unite. Fetita de 5 ani, pedepsita intr-un mod sinistru de mama

O femeie risca sa isi petreaca urmatorii 45 de ani dupa gratii, dupa ce si-a lipit fetita de 5 ani de un perete. Cand a vazut in ce mod sinistru este pedepsita nepoata ei, bunica a chemat politia.

60619738
Copiii care NU trebuiau sa fie in viata. Parintii: "Nu ne vine sa credem ca sunt inca printre noi"

Archie si Harley Garthwaite, din Marea Britanie, s-au nascut invingatori. Chiar daca medicii nu le-au dat nicio sansa de supravietuire si i-au sfatuit pe parinti sa se pregateasca pentru ce e mai rau, micutii au tinut cu dintii de viata.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.