Portretul robot al ucigașului celor doi soți din Timișoara. I-a înjunghiat și a furat 12.000 de lei. Poliția cere ajutorul

×
Publicitate

Este alertă de gradul zero la Timişoara, unde polițiștii îl caută pe autorul unei duble crime, care a avut loc în centrul oraşului. Doi soți în vârstă au fost ucişi în apartamentul lor, iar mobilul pare să fie jaful.

Portretul robot al criminalului celor doi soți din Timișoara. I-a înjunghiat

Oamenii vorbeau la telefon cu un nepot din străinătate, când au fost atacaţi. Acesta a anunțat o rudă din oraș, care a venit repede să vadă ce s-a întâmplat și, când a intrat, l-a găsit pe suspect înăuntru.

criminal timisoara

El este individul pe care poliţiştii încearcă să pună mâna de aproape 20 de ore. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care atacatorul fuge din clădire. Polițiștii au făcut și un portret robot.

Suspectul a intrat în jurul orei 22:00 în apartamentul de la etajul doi al imobilului în care locuiau cei doi soţi, de 75 şi 78 de ani.

Cei doi soți vorbeau la telefon cu un nepot din Germania

Vorbeau la telefon cu un nepot din Germania, când au început să strige că cineva a pătruns în casă. Apoi s-au auzit țipete și zgomote puternice și, în câteva secunde, convorbirea s-a întrerupt. Cu câteva secunde înainte, cineva suna la ușă. Greșeala bătrânei a fost că a deschis fără să se uite pe vizor.

Vecina celor doi bătrâni: „O sunat cineva la ușă și ea o deschis ușa fără să se uite, vorbind la telefon și imediat o și atacat-o. Între timp ce ea vorbea la telefon cu nepotul, o zis: 'ne atacă!'”.

Panicat, nepotul a sunat o altă rudă din Timişoara, care s-a grăbit la adresă. Pentru că locuia în apropiere, a ajuns repede și l-a surprins pe individ în apartament, într-una din camere. A încercat să-l blocheze cu ușa, însă criminalul a fost mai puternic și a reușit să fugă.

Vecină: „O venit aici și l-o prins aici. Mai era înăuntru. Ăla trăgea să iese, el trăgea ca să îl țină înăuntru. Dar el zice că avea un 1,80, mai solid. N-o putut să îl oprească”.

Ruda victimelor i-a găsit apoi pe cei doi bătrâni, înjunghiați.

Apartamentul celor doi soți se află la etajul doi al clădirii, practic este cea mai îndepărtată locuință din imobil. Una dintre ipotezele luate în calcul de anchetatori este faptul că atacatorul a dat lovitura la pont. Asta pentru că femeia era administratorul clădirii, iar marți a încasat întreținerea de la locatari. Mai precis, 12.000 de lei, pe care individul i-a furat.

Vecin: „Din păcate, la un moment dat, poarta se închidea noaptea, dar fiind foarte multe birouri, mulți avocați care lucrează până târziu, se pare că nu s-a mai respectat ca poarta să fie încuiată”.

Polițiștii au verificat inclusiv tomberoanele din apropiere și au cercetat cu atenție împrejurimile, în speranța că vor descoperi arma crimei.

La 50 de metri de clădire, a fost găsită o probă importantă: o mănușă plină de sânge.

Până acum nu există un cerc de suspecţi, aşa că a fost cerut şi ajutorul poliţiştilor din judeţele limitrofe, dar şi al populaţiei. Cel căutat este un bărbat brunet, nebărbierit, de un metru 80, în vârstă de aproximativ 30-35 de ani. Este posibil să fie lovit la mână și să poarte un bandaj.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62361177
Mărturii șocante ale rudelor fetei de 14 ani și iubitului acesteia, înjunghiați în Grădina Botanică din Craiova de un licean

Elevul de Colegiul Militar din Craiova, acuzat că a omorât o copilă de 14 ani și l-a rănit grav pe prietenul ei, susține că nu își cunoștea victimele. Pune totul pe seama unui conflict spontan, pe care l-a avut cu aceștia.

62361121
„O bătut-o foarte rău”. O femeie de 47 de ani, bătută și violată de un individ care lucra ca zilier în gospodăriile din sat

Un bărbat de 34 de ani din județul Satu Mare a fost arestat preventiv, acuzat că a bătut și violat o femeie de 47 de ani.

62361119
„Nu știu cum rezistă părinții”. Un băiețel de un an și jumătate a murit după ce a fost călcat cu mașina de o rudă

Este anchetă în județul Cluj, după ce o reuniune de familie s-a încheiat tragic, cu moartea unui copil de un an și jumătate. Băiețelul a fost grav rănit, după ce a fost lovit de o mașină.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.