Momentul în care un polițist a împușcat, din greșeală, o persoană, în timp ce dansa. VIDEO

×
Publicitate

Un ofițer de poliție a fost filmat în timp ce dansa și făcea mai multe acrobații într-un club aglomerat. La un moment dat, după ce execută o săritură pe spate, omului legii îi scapă arma din buzunar și împușcă, din greșeală, o persoană din public.  

În imaginile surprinse de unul dintre martorii incidentului, se poate observa cum arma alunecă din buzunarul bărbatului, iar când încearcă să o ridice, apasă din greșeală pe trăgaci, iar pistolul se descarcă în piciorului unei persoane care urmărea „spectacolul” oferit de polițișt, potrivit Metro.co.uk.

Imediat după împușcătură, oamenii au început să țipe speriați și să alerge spre ieșirea din club. Victima a fost transportată la spital, iar o anchetă a fost deschisă în acest caz. Incidentul a avut loc, sâmbătă, într-un club din Statele Unite.

Potrivit presei internaționale, polițiștul ar fi fost, de fapt, un agent FBI, însă informația nu a fost confirmată de autorități. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
Citește și...
61964129
Ce a pățit un bărbat care și-a făcut un selfie cu scena unui accident feroviar, în Italia. FOTO
Un bărbat surprins în timp ce-și făcea un “selfie” cu scena unui accident feroviar, în Italia, a fost obligat de autorități să șteargă imaginile din telefon.
61964111
Bătrână din Italia, ţinută în cuşcă de îngrijitoarele românce
Anchetă la un cămin de bătrâni din provincia Latina, unde lucrau trei românce.
61964107
Un român din Italia şi-a atacat iubita cu acid. Cum a replicat femeia
Incidentul a avut loc în Torino, la sfârşitul lunii mai.