Misterul dispariției unei studente în urmă cu 19 ani. Descoperire șocantă într-un congelator

62014981
iStock

Misterul dispariţiei din urmă cu 19 ani a unei studente din Croaţia pare să fi fost elucidat, poliţia croată anunţând duminică descoperirea unui cadavru în congelatorul din locuinţa care ar aparţine, potrivit presei, surorii victimei.

Conform Agerpres, care citează AFP şi DPA, la momentul dispariţiei, în anul 2000, Jasmina Dominic avea 23 de ani.

Originară din Mala Subotica, o localitate situată în nordul Croaţiei, ea era la acea vreme studentă în Zagreb.

Familia a anunţat la poliţie dispariţia acesteia abia cinci ani mai târziu, potrivit cotidianului Vecernji List.

O femeie în vârstă de 45 de ani a fost arestată sâmbătă seară în Mala Subotica în cadrul investigaţiei, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei locale, Nenad Risak.

"Suspectăm că acest cadavru descoperit în congelator este cel unei femei născute în 1977 şi a cărei dispariţie a fost semnalată la 16 august 2005", a declarat purtătorul de cuvânt.

Poliţia avansează ipoteza unei ''crime'', însă urmează să fie efectuată o autopsie pentru a se afla mai multe elemente, a indicat aceeaşi sursă.

Purtătorul de cuvânt a refuzat să ofere mai multe detalii în legătură cu persoana arestată. Potrivit presei locale, aceasta ar fi sora victimei.

Conform site-ului de ştiri locale eMedjimurje, cadavrul a fost descoperit în locuinţa în care sora victimei trăia împreună cu soţul său şi cu trei copii.

Tatăl victimei, care a decedat în urmă cu câţiva ani, a declarat presei în 2011 că fiica lui îi spusese în 2000 că va lucra pe o navă de croazieră şi că intenţiona să se mute în Paris.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
61999926
Un șofer băut și drogat a accidentat mortal un pieton în București și a fugit

Un şofer a accidentat mortal un pieton, duminică dimineaţa, în Capitală, la intersecţia bulevardelor Nicolae Grigorescu cu Constantin Brâncuşi, conducătorul auto părăsind ulterior locul faptei.

62022111
S-a întors din Spania, a divorțat de soție și apoi s-a sinucis. Ce făcuse cu puțin timp înainte

Un bărbat de 57 de ani a fost găsit fără suflare chiar în curtea casei sale din judeţul Dâmboviţa, de o cumnată. Salvatorii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat.

62022102
Un copil de 10 ani a rămas orfan, după ce tatăl său a fost lovit de mașina unei șoferițe

Sfârşit tragic pentru un biciclist în vârstă de 44 de ani din judeţul Dâmboviţa. Bărbatul şi-a pierdut viaţa după ce a fost accidentat mortal de o şoferiţă chiar pe trecerea de pietoni.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.