Bebelușul din Suceava, intrat în stop cardio-respirator în timp ce era botezat, a murit

×
Publicitate

Tragedie într-o familie din Suceava. Bebelușul de o lună şi jumătate, internat la terapie intensivă după ce a fost botezat, a murit în noaptea de duminică spre luni.

Copilul a fost adus la spital în stare gravă şi a fost conectat la aparate.

Medicii legişti urmeza să stabilească exact cauza morţii, iar procurorii au dechis un dosar pentru ucidere din culpă.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat ca instituția pe care o conduce s-a autosesizat.

"Noi acum ne-am sesizat din oficiu. O să facem și noi propriile investigații, o să luăm și părerea specialiștilor și sper că în câteva zile să avem o poziție oficială a instituției", a declarat Renate Weber pentru Ziare.com.

Copilul a început să dea semne că se simte rău imediat după ce a fost scos din cristelniță. Alarmați, părinții au sunat la 112.

Tatăl bebeluşului: „Am observat că ceva e în neregulă şi imediat a început să îi curgă sânge pe nas la copil. L-am pus cu faţa în jos, dar nu şi-a revenit. Într-adevăr, îi bătea inima, dar un puls foarte scăzut”.

Medicii veniţi cu ambulanța au preluat bebelușul în stop respirator şi l-au dus de urgență la spital, unde cel mic a fost internat la terapie intensivă, conectat la aparatul de oxigen. Tatăl bebeluşului, şocat de cele întâmplate, spera într-o minune.

Tatăl bebeluşului: „De la doctori am aflat că a inhalat 110 ml de apă. Părintele l-a scufundat, copilul plângea. L-a scufundat de trei ori, l-a scos şi l-a şters. Dacă l-a văzut cu gura căscată şi plângea, nu trebuia să îl scufunde cu totul în apă. Ştim că respiră cu ajutorul aparatelor. Nu ştim cât de afectat îi este creierul”.

Din nenorocire, copilul a decedat la spital.

Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al SJU Suceava: „Copilul a fost adus în stop cardiorespirator, resuscitat de echipajul SMURD. S-a întâmplat în timpul botezului și a fost adus la spital de echipajul SMURD, însă din păcate în această dimineață, la 6:00, a decedat din cauza leziunilor datorate privării de oxigen”.
Reporter: „Cei care au ajuns la fața locului au aspirat lichid din plămânii copilului?”
Dan Teodorovici: „Da, au aspirat, dar nu știu ce cantitate”.

Preotul n-a vrut luni să comenteze tragica întâmplare. Oficialii Protopopiatului din Suceava spun că el este unul cu multă experiență și nu-și pot explica nenorocirea.

Ionel Doru Budeanu, protopop: „Așteptăm să vedem despre acel lichid de care se tot vorbește, dacă este vorba de apă, dacă este vorba de lapte. Cei de la spital au spus că în momentul de față nu se poate face diferența, ci doar că este un lichid. Am vorbit cu preotul și a spus că copilul a plâns în timpul botezului, dar și imediat după ce a fost scos din cristelniță, deci semnele vitale erau în regulă”.
Reporter: „Copilul a fost scufundat în timp ce plângea?”
Ionel Doru Budeanu: „Nu aș putea să vă spun, dar în momentul în care a fost cufundat în cristelniță, părintele i-a acoperit fața”.
Reporter: „A fost cufundat total?”
Ionel Doru Budeanu: „Da”.
Reporter: „Familia a spus acum preotului că bebelușul ar avea probleme?”
Ionel Doru Budeanu: „Știam că este născut prematur, dar nu s-a adus la cunoștință că ar avea alte probleme”.

Polițiștii au deschis un dosar penal în rem.

Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava: „Polițiștii au fost sesizați că minorul în vârstă de șase săptămâni, la câteva minute după procesiunea religioasă, nu a mai prezentat semne vitale. În urma complicațiilor apărute, în cursul acestei dimineți bebelușul a decedat”.

Poliţiştii îi vor audia acum pe toţi cei implicaţi în acest caz.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Doi tineri din Ploiești au murit intoxicați în casă. Ce făceau ca să se încălzească

Tragedie la Ploieşti, unde doi tineri, o femeie de 25 de ani şi un bărbat de 32, au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon.

Taxă de protecție de la propriii părinți. Un ieșean și-a amenințat cu sabia tatăl pe patul de spital după ce i-a scos un ochi

Un bărbat din Iași a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce a luat taxă de protecție de la propriii părinți și și-a amenințat cu sabia tatăl pe patul de spital pentru ca acesta să-și retragă plângerea după ce i-a scos un ochi.

Adolescent de 13 ani tăiat cu macetele în parcarea unui supermarket din Manchester

Un adolescent de 13 ani a fost înjunghiat și este în stare gravă la spital, după un atac care a avut loc sâmbătă în parcarea unui supermarket din Manchester, Marea Britanie.

Recomandări
Reacția fermă a lui Trump despre posibilitatea ca Putin să atace NATO. Ce le-a transmis liderul american aliaților

Donald Trump a spus din nou vineri că liderul rus Vladimir Putin „nu are intenţia de a ataca” NATO, după ce Germania a acuzat Moscova că a trimis o dronă încărcată cu explozibili la începutul lunii august la aeroportul din Leipzig, relatează AFP.

Premier surpriză pregătit de Nicușor Dan. Președintele a discutat cu liderii partidelor despre nominalizare - Surse

În acest moment nu există voturile necesare pentru instalarea unui nou premier, motiv pentru care nominalizarea nu va fi făcută în acest weekend, ci săptămâna viitoare, au precizat surse din PSD pentru Știrile PRO TV.

Temperaturi de până la 36 de grade, sâmbătă, în România. Cea mai mare parte a țării, sub atenționare de caniculă | HARTĂ

Majoritatea regiunilor ţării intră de sâmbătă, de la ora 10:00, sub atenţionare Cod galben de caniculă, cu temperaturi ce pot atinge 36 de grade Celsius în Banat şi Oltenia.