Fotomodel arestat pentru că organiza "cursuri de sex". La sfârşit dădea şi diplome

62015095

Un model din Belarus, arestat anul trecut în Thailanda pentru organizarea unui "curs de sex", va fi deportat joi în ţara sa de origine, a informat inspectoratul pentru imigrări de la Bangkok, citat de DPA.

Anastasia Vashukevich a fost arestată alături de un alt cetăţean din Belarus şi de mai mulţi cetăţeni ruşi în luna februarie a anului trecut într-un raid al poliţiei la un hotel din Pattaya, o populară staţiune turistică de pe litoral, aflată la 150 de kilometri sud-est de Bangkok, în urma unui pont privind activităţile ilegale care se desfăşurau acolo.

Participanţii au declarat poliţiei că au plătit 640 de dolari fiecare pentru un "curs de sex" co-organizat de Vashukevich, şi că le-au fost promise certificate care garantau abilităţile lor sexuale la terminarea acestuia.

"Am discutat recent problema cu ambasadorul rus (în Thailanda) şi s-a decis că grupul să fie deportat în ţările de origine mâine", a declarat miercuri Surachate Hakparn, şeful inspectoratului pentru imigrări din Thailanda.

Cunoscută şi sub numele de Nastya Rybka, Vashukevich a susţinut ulterior că deţine dovada implicării Rusiei în alegerea preşedintelui SUA Donald Trump în 2016.

Într-o aparentă încercare de a evita închisoarea şi deportarea, Vashukevici a pretins şi că a avut o aventură cu oligarhul rus Oleg Derispaska, asociat la un moment dat al fostului director de campanie al preşedintelui american Donald Trump, Paul Manafort.

Vashukevich a declarat pe Instagram că are dovada eforturilor Rusiei de a-l ajuta pe Trump să câştige alegerile, dar materialul nu a apărut niciodată în timpul în care ea şi asociaţii ei se aflau în detenţie în Thailanda.

Decizia de a o deporta pe Vashukevici şi pe cei şapte co-inculpaţi în Belarus şi, respectiv, Rusia vine la o zi după ce grupul a pledat marţi vinovat la mai multe acuzaţii. Judecătoria din Pattaya i-a condamnat pe fiecare la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62015121
Minoră cu handicap, violată de un instructor. Ca pedeapsă, a fost mutat la alt centru

Un angajat al unui centru de servicii pentru copii cu handicap din Râmnicu-Sărat este cercetat de poliţişti pentru că ar fi violat o faţă de 17 ani, internată cu probleme psihice.

62013034
Femeie găsită moartă în locuința iubitului. Bărbatul a recunoscut că o mai bătea

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, este cercetat pentru loviri cauzatoare de moarte, după ce și-a găsit iubita moartă în locuință.

62015042
Cunoscut model fitness bătut cu bestialitate. Tânăra a postat imagini înfiorătoare

Un cunoscut model fitness a mărturisit că a fost bătută de iubitul său. Estefania Pereira, de 27 de ani, a publicat fotografii în care apare cu trupul plin de tăieturi și vânătăi.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.