Fetiță răpită dintr-o toaletă și abuzată de 6 bărbați. Copila, "pedepsită" de autorități

62072674
iStock

O fetiță a fost abuzată sexual de șase bărbați, după care a fost rasă în cap și umilită pe străzile din satul ei, în semn de pedeapsă.

Potrivit Daily Mail, fetița a fost răpită în momentul în care se afla într-o toaletă și dusă pe acoperișul unei clădiri administrative dintr-un sat din regiunea Bihar, India.

Acolo, a fost abuzată de cei șase atacatori până și-a pierdut cunoștința. A doua zi, pe 15 august, un localnic a observat-o pe fată și a alertat familia, care a luat-o acasă.

Însă, coșmarul copilei nu s-a oprit aici.

Membrii administrației locale, aflată sub influența familiei unuia dintre violatori, a cerut ca fata să fie pedepsită.

Astfel, copila a fost rasă în cap și purtată pe străzile din localitate, pentru a fi umilită.

Pentru că poliția locală nu a intervenit în acest caz, mama copilei s-a adresat unor autorități superioare, sâmbătă, iar cei șase membri ai admistrației locale au fost arestați.

"Toți cei șase membri ai Panchaya (n.r - administrația locală), care au decis pedepsirea copilei, au fost acuzați pentru încălcarea Legii privind protecția copiilor față de abuzurile sexuale și au fost reținuți", a declarat ofițerul Officer Niranjana Kumari.

În plus, poliția l-a arestat pe unul dintre cei șase violatori, însă ceilalți cinci nu au putut fi identificați de victimă.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62020650
Medicii indonezieni au refuzat să castreze un pedofil condamnat la 12 de ani de închisoare

Medici indonezieni au declarat marţi că au refuzat să efectueze o operaţie de castrare chimică unui bărbat care fusese condamnat la această procedură, în plus faţă de pedeapsa cu închisoarea pe care trebuie s-o execute pentru violarea mai multor copii.

62072588
Copil de 7 ani din Vaslui lovit pe trecerea de pietoni de o maşină de poliţie

Un copil de 7 ani din localitatea Negrești a fost accidentat, marţi, de o maşină de poliţie în timp ce traversa pe trecerea de pietoni.

62072587
Un bărbat internat într-un spital de psihiatrie din Iași a murit electrocutat

Incident tragic la Spitalul de Psihiatrie din Botoşani. Un pacient de 52 de ani, cu afecţiuni psihice grave, şi-a pierdut viaţa după ce s-a electrocutat.

Recomandări
Ccr agerpres
Ordonanța SAFE a Guvernului Bolojan, reclamată de Sorin Grindeanu, a fost declarată neconstituțională de judecătorii CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis astăzi că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.