Doi morţi, între care un copil de 4 ani, şi doi răniţi într-un accident produs în Vâlcea

61937036
Pro TV

Un copil de patru ani şi un tânăr au murit, duminică seară, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, în comuna Tetoiu, judeţul Vâlcea.

Alte două persoane au fost rănite, una dintre victime fiind descarcerată şi preluată de un elicopter SMURD, relatează news.ro.

Potrivit Poliţiei Judeţene Vâlcea, accidentul s-a produs în satul Popeşti, comuna Tetoiu, după ce un autoturism a lovit un cap de pod.

În urma impactului, două persoane au murit, fiind vorba despre un copil în vârstă de patru ani şi de un tânăr de 19 ani.

Un alt adult - şoferul, în vârstă de 34 de ani - a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, iar o altă persoană a fost descarcerată de echipajul ISU, fiind predată apoi echipajului de pe elicopterul SMURD chemat la locul accidentului.

Acolo a ajuns şi mama copilului decedat, care a făcut un atac de panică, primind îngrijiri de la echipajul SMURD.

Toate persoanele din maşină sunt din Tetoiu şi, potrivit primelor informaţii, sunt membri ai aceleiaşi familii.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61946043
Detaliul dintr-o fotografie realizată într-o capelă din Argeș a dus la o descoperire șocantă

Un cadavru mumificat a fost descoperit, duminică, într-o capelă din localitatea argeşeană Miceşti, poliţiştii deschizând o anchetă în acest caz, transmite Agerpres.

62010046
Caz șocant în Teleorman. O fată de 15 ani a născut singură și și-a ascuns copilul în sobă

O adolescentă 15 ani, din Smârdioasa, județul Teleorman, a născut singură acasă un copil pe care apoi l-a bagat în sobă, pentru a-și ascunde nașterea de părinți.

62033707
Drama unei tinere de 26 ani în vacanța în munții Alpi: "M-au aruncat în zăpadă"

O tânără de 26 de ani din Marea Britanie a trăit un adevărat coșmar în timpul unei vacanțe petrecute în munții Alpi, în Franța, ea fiind violată de trei bărbați.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.