Doi bărbaţi, găsiţi morţi din cauze misterioase într-o locuinţă din Arad

61930460

Poliţiştii au început o anchetă pentru omor din culpă după ce într-o casă din municipiul Arad au fost descoperite cadavrele a doi bărbaţi, care nu prezentau urme de violenţe pe corp.

O localnică din cartierul arădean Bujac a sunat la 112 anunţând că într-o casă învecinată a descoperit cadavrele a doi bărbaţi, de 64 şi 46 de ani, ea mergând să verifice pentru că unul dintre ei stătea la ea în gazdă şi nu s-a mai întors acasă, scrie News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Claudia Iuga, a declarat, marţi, că în urma primelor cercetări nu au fost descoperite urme de violenţă pe corpurile celor doi.

Anchetatorii cred că victimele ar fi consumat substanţe periculoase, deocamdată neidentificate.

“Cadavrele au fost transportate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad pentru efectuarea necropsiei, urmând să fie stabilite cauzele exacte ale deceselor. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat Claudia Iuga.

Poliţiştii audiază localnici din cartier, pentru a stabili dacă cei doi au avut cumva vizitatori şi ar fi primit de la aceştia spre consum substanţe ce pot fi periculoase.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61933091
Reacția violentă a unei tinere, după ce o întâlnește pe amanta tatălui său. ”Nu mă provoca să mă întorc”
Imagini șocante au fost suprinse în Marea Britanie, după ce o tânără a atacat-o pe amanta tatălui său și a lovit-o cu sălbăticie.
61929690
O femeie din Sibiu a murit după ce s-a plimbat între două spitale. Reacția medicilor
Rudele unei femei de 39 de ani care a murit la Spitalul Judeţean Sibiu spun că femeia a mers la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului după ce s-a simţit foarte rău, dar că a fost ţinută pe hol fără să o consulte cineva.
61933028
Cadavrul unui câine, aruncat pe cablurile electrice în Prahova. Cine ar fi de vină
Imagini șocante au fost surprinse pe o stradă din comuna Puchenii Mari, județul Prahova.