Un cadru de securitate pentru Europa în perioada de după război – este tema centrală a discuțiilor. Însă Kremlinul nu a acceptat până acum și participarea europenilor la discuții.

Jared Kushner, trimisul special al Statelor Unite pentru pace: „Am purtat discuții aproape zilnice cu ambele părți și cred că am reușit să identificăm și să restrângem diferențele dintre pozițiile lor, pentru a vedea ce se poate soluționa. Cred că avem câteva idei bune despre cum am putea depăși aceste divergențe”.

Deși așteptările privind obținerea unui progres decisiv care să pună capăt războiului sunt reduse, oficialii americani au declarat că Moscova și Kievul dau dovadă, în discuții private, de „o oarecare flexibilitate” în privința controlului asupra regiunilor estice ale Ucrainei, într-un eventual scenariu postbelic.

Emisarii americani au declarat că discuțiile se vor concentra asupra preocupărilor legate de securitate ale ambelor părți, Rusia și Ucraina, în perioada de după război.

Rustem Umerov, negociatorul-șef al Ucrainei: „Avem mandatul președintelui Zelenski de a discuta toate problemele, în numele poporului nostru, care așteaptă încheierea acestui război. Pentru Ucraina, garanțiile de securitate reprezintă o prioritate. Ne vom concentra, de asemenea, asupra obiectivelor acestei întâlniri, astfel încât să obținem rezultate concrete care să contribuie la instaurarea unei păci durabile”.

Vladimir Medinski, negociatorul-șef al Rusiei: „Sperăm că întâlnirea de astăzi, la care participă oficiali de rang înalt, ne va permite să facem progrese în eforturile de pace, în interesul popoarelor Rusiei și Ucrainei”.

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei: „Am acumulat o experiență considerabilă (n.r. în relațiile cu SUA) și sper că această experiență se va dovedi utilă în cadrul negocierilor aflate în desfășurare în prezent. La propunerea părții americane, există o inițiativă coordonată cu noi. Părțile vor discuta despre asigurarea securității colective în regiune, în baza unor garanții care ar urma să intre în vigoare după încheierea unui acord complet și cuprinzător”.

Înaintea discuțiilor, emisarii americani s-au întâlnit la Abu Dhabi cu oficiali ucraineni, europeni și ai NATO, ceea ce l-a determinat pe ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, să insiste că Franța, Marea Britanie și Germania „vor fi, într-adevăr, prezente în sala de negocieri”.

Jared Kushner, trimisul special al Statelor Unite pentru pace: „Unul dintre rezultatele pe care dorim să le obținem în urma acestei întâlniri trilaterale este ca Rusia să accepte, în sfârșit, participarea europenilor la negocieri, pentru a transforma formatul într-unul multilateral. Considerăm că acest lucru va fi esențial pentru înregistrarea unor progrese”.

Michael Clarke, analist Sky News: „Temerea în Europa este că Trump nu doar că și-a schimbat poziția în privința războiului din Ucraina și nu doar că trădează Ucraina, ci este pe cale să trădeze întreaga familie europeană, încheind acorduri cu Rusia. Oricum, discuțiile de la Abu Dhabi depășesc cu mult problema Ucrainei, care nu va fi soluționată, iar acestea ar putea reprezenta începutul unui proces de apropiere pe care Rusia și-l dorește. Iar ceea ce își dorește Rusia este o «resetare majoră» a relațiilor dintre Rusia și Statele Unite”.