Cinci femei ucise într-o singură zi la Viena. A fost și un atac la o casă de toleranță

62311062
IMAGO

Cinci femei au fost ucise doar vineri la Viena: trei într-o casă de toleranță, iar alte două, într-un apartament, fără ca poliția să găsească o legătură între cele două locații un de s-au produs oribilele crime.

Cadavrele înjunghiate a trei tinere au fost găsite într-o casă de toleranţă din cartierul sărac Brigittenau, vineri seara, în urma unei alerte emise de un martor.

Un suspect în vârstă de 27 de ani, aflat în posesia unui cuţit, presupusa armă a crimelor comise, a fost arestat în apropierea respectivului loc, se arată într-un comunicatul poliţiei din Viena, preluat de AFP și citat de Agerpres.

Autorităţile nu au stabilit încă motivul crimelor, a informat agenţia austriacă de ştiri APA.

Într-un alt caz cercetat de poliția austriacă, o mamă şi fiica ei de 13 ani au fost găsite moarte într-un apartament din Viena vineri dimineaţă, posibil strangulate sau sufocate. Tatăl familiei este în prezent principalul suspect, a menţionat APA.

Feminicidul este subiectul unei dezbateri publice pe scară largă în Austria, ca şi în multe alte ţări europene.

Guvernul austriac a promis că va lua măsuri împotriva acestui fenomen şi şi-a sporit sprijinul financiar pentru organizaţiile care ajută victimele violenţei. Cu toate acestea, ONG-urile critică executivul pentru că nu face suficient.

O asociaţie austriacă care asigură adăpost pentru femei a numărat 26 de crime împotriva femeilor în ţară în 2023.

Între 2010 şi 2020, 319 femei au fost ucise în Austria, majoritatea de partener sau fostul partener, conform unui studiu guvernamental care indică un an record în 2019, cu 43 de feminicide

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62428057
Caz șocant în Drobeta Turnu Severin. Un adolescent și-a înjunghiat iubita și a încercat să se sinucidă
Un incident șocant a avut loc, vineri, pe o stradă din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți. Un adolescent în vârstă de 18 ani și-a înjunghiat iubita și a încercat să se sinucidă.
62427910
Cum arată „omul elefant”. Un bărbat cu o tumoare imensă și-a botezat nasul „John” | FOTO
Un bărbat care a dezvoltat o excrescență imensă pe nas a mers la o clinică estetică pentru a se opera.  
62326981
A crezut că are infecție la ureche, dar a aflat că suferă de o boală gravă. Avea migrene, amețeli și pierderi de memorie
O femeie care acuza amețeli cronice, stare de oboseală, pierderi de memorie și migrene intense a aflat că suferă de o boală gravă. Medicii i-au spus inițial că are o simplă infecție la ureche.