S-au certat în zi de sărbătoare și s-a ajuns la cuțit. Reacția violentă a unei soții bănuite de adulter, în Botoșani

×
Publicitate

O tânără de 26 de ani din județul Botoșani a ajuns în arest preventiv după ce și-a înjunghiat soțul.  

Cei doi s-au încăierat în ajunul onomasticii de Constantin și Elena, în apartamentul în care locuiau, în Botoșani. Totul, spun surse din anchetă, după ce bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a descoperit că femeia în vârstă de 26 de ani îl înșela, și i-ar fi cerut explicații.

Furioasă când a fost confruntată cu adulterul, individa l-a rănit grav cu un obiect contondent. După gestul necugetat al soției, omul a reușit să fugă din apartament și, ajuns pe stradă, a cerut ajutor.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, care i-a acordat primul ajutor și apoi l-a transportat la spital, unde a fost internat.

Potrivit medicilor, starea bărbatului este stabilă. I-au fost cusute rănile în sala de operație, iar acum se află în afara oricărui pericol.

Soția sa, pe de altă parte, se află în arest pentru tentativă de omor. Femeia riscă să-și petreacă următorii 20 de ani la închisoare.

Cei doi au un copil împreună.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62349608
Momentul în care o mașină explodează într-o stație de încărcare cu gaz din apropierea Bucureștiului. Un om a murit | VIDEO
Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și distrugere, după explozia puternică de duminică dimineață, în urma căreia a murit un angajat al unei stații de gaz natural comprimat, de lângă București.
62349759
Un individ și-a ucis bunica cu ciocanul iar apoi a chemat menajera să scape de cadavru. Ce a mai găsit poliția în casa ororii
Un bărbat care și-a ucis bunica cu un ciocan a fost prins după ce i-a cerut menajerei sale să curețe scena sângeroasă a crimei. Bunica avea un ordin de protecție împotriva criminalului, care însă nu i-a fost de folos.
62340647
Motivul pentru care o femeie de 77 de ani s-a căsătorit cu ea însăși: „Este ceva ce mi-am dorit dintotdeauna” | VIDEO
O femeie în vârstă de 77 de ani s-a căsătorit cu ea însăși într-o ceremonie care a avut loc la azilul de bătrâni în care locuiește.