Motivul pentru care o femeie de 77 de ani s-a căsătorit cu ea însăși: „Este ceva ce mi-am dorit dintotdeauna” | VIDEO

62340647
Getty

O femeie în vârstă de 77 de ani s-a căsătorit cu ea însăși într-o ceremonie care a avut loc la azilul de bătrâni în care locuiește.

 

Dorothy „Dottie” Fideli trăiește în Ohio, este mama a trei copii și spune că a fost visul ei dintotdeauna să se căsătorească cu ea însăși.

Nunta a avut loc pe 13 mai, la căminul pentru persoane vârstnice în care locuiește. Ceremonia, care a fost una restrânsă, a fost oficiată chiar de managerul azilului.

Este ceva ce mi-am dorit dintotdeauna. Am vrut să mă căsătoresc și să am o viață fericită, dar lucrurile nu au mers așa, iar acum am o a doua șansă", a declarat ea pentru WLWT

Ea spune că a auzit la un talk-show de o femeie care s-a căsătorit cu ea însăși și i s-a părut un prilej pentru a-și amuza colegii din azil.

„Fac unele lucruri nebunești pe aici doar pentru a-i face pe oameni să râdă. Când îi văd pe toți deprimați, mă duc să îmi pun una dintre ținutele mele, mă îmbrac și vin jos, iar ei zâmbesc", a spus Fideli.

Managerul proprietății în care locuiește Dottie Fideli spune despre aceasta că este o femeie „incredibilă și plină de viață”.

Fiica bătrânicii a fost cea care și-a ajutat mama să planifice ziua cea mare: i-a cumpărat rochia de mireasă, florile și s-a ocupat de meniurile de nuntă.

Mireasa a purtat o rochie albă cu mâneci lungi transparente decorate cu detalii florale, o centură argintie și un voal cu bentiță. Ea spune că a buchetul miresei, format din crini albi, reprezintă o metaforă pentru cultivarea iubirii de sine.

„Toată lumea se uită la crin de afară. Își trăiesc viața și cred că sunt fericiți și că totul va fi minunat, dar nu iau în considerare că interiorul, unde se află micile petale, este ceea ce este, de fapt, important", a spus Fideli pentru TODAY.

În ziua nunții, femeia era la fel de emoționată ca oricare mireasă.

„Am avut emoții, dar apoi am fost foarte fericită", a spus ea.

Femeia este, teoretic, la a doua căsătorie. Ea a divorțat în anul 1974, după nouă ani de căsnicie.

De data asta a decis să se căsătorească cu ea însăși „din dragoste”.

„Dragostea este cel mai important lucru din această lume, iar dacă îl iubești pe Dumnezeu și te iubești pe tine însuți, această lume va fi un `câmp de trandafiri`", a declarat femeia.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
O tânără de 26 de ani și-a înjunghiat soțul în zona abdominală. Ce riscă femeia

O tânără de 26 de ani din Botoșani a fost reținută pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat soțul.

Cum arată bărbatul cu 96% din corp acoperit de tatuaje. A cheltuit peste 85.000 de euro pentru aspectul său | FOTO

Un bărbat a cheltuit 75.000 de lire sterline (86.000 de euro) pe toate tauajele sale, iar acum se poate lăuda cu faptul că are 96% din corp acoperit de cerneală.

 

Motivul pentru care un bărbat și-a ucis iubita, o asistentă din București. Trupul neînsuflețit, descoperit de mama victimei

În București, o tânără asistentă medicală a avut parte de un sfârșit violent. Fostul ei iubit i-a luat viața, gelos că îl părăsise pentru un alt bărbat.

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Nicușor Dan, editorial în presa americană: „Când toți românii au fost americani pentru o zi”

Președintele Nicușor Dan a semnat un editorial în „The Washington Times”, la comemorarea a 25 de ani de la cel mai mare atac terorist, din 11 septembrie 2001, vorbind despre sentimentele încercate de români atunci și acum.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!