Bărbat găsit mort în mașină, în timpul unui festival, în Galați. Ce i-a alarmat pe oameni

×
Publicitate

Descoperire macabră, în mijlocul oraşului Galaţi, în timpul unui festival cu muzica live, dans şi grătare. Comercinatii care vindeau porumb fiert şi vată de zahăr au găsit într-o maşină parcată în apropierea petrecerii un bărbat mort.

Mirosul insuportabil i-a speriat şi au sunat imediat la poliţie.

Automobilul aparţine unui bărbat de 59 de ani, au constatat criminaliştii ajunşi la faţa locului. Trupul omului se afla în stare avansată de putrefacţie.

"Eram foarte buni prieteni de familie. Am incerat să-i fac o pensie, dar a fost prea târziu. Locuia în maşină pentru că n-avea casă. S-a despărțit de prima soţie, care i-a luat casa", spune prietenul bărbatului decedat.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în rem pentru ucidere din culpă, iar medicii legişti urmează să stabilească cu exactitate cauza morţii.

Ag. principal Viorel Bujor, Secţia 3 Galaţi: "Un bărbat de 59 de ani, din Galaţi, găsit decedat într-un autoturism, pe platoul adiacent sălii sporturilor."

La doar câţiva metri de tragedie oamenii se aflau la petrecere, însă mirosul puternic a 'incremenit' atmosfera.

”Nu mai putem să mâncăm... Stăm cu şerveţele de astea parfumate la nas, că nu se poate”, spune o femeie.

Omul rămăsese pe drumuri, era foarte bolnav şi îşi petrecea timpul doar în maşină.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61965711
Trei persoane s-au înecat duminică, pe litoral. Trupul unui copil de 14 ani încă nu a fost găsit

25 de scafandri cu şapte autospeciale şi o barcă au reluat luni căutările în Marea Neagră, pe plajă din Corbu, unde duminică a dispărut în valuri un băiat de 14 ani.

61963138
Mesajul trimis de o tânără de 18 ani din Brăila iubitului ei, înainte să se sinucidă

O adolescentă în vârstă de 18 ani din Brăila, care abia a terminat liceul și se pregătea pentru examenul de Bacalaureat, s-a sinucis în apartamentul în care locuia cu iubitul ei.

61965703
Descoperire macabră în Galați. Cadavrul unui bărbat, găsit într-o mașină parcată

Cadavrul unui bărbat de 59 de ani a fost descoperit, duminică, într-un autoturism, în Galați.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.