Din cauza oboselii fizice şi psihice cauzate de propria mamă, copilul nu a putut merge la şcoală. Procurorii care au investigat cazul au solicitat arestarea preventivă a femeii, însă instanţa de judecată a respins propunerea, plasând-o pe mamă sub control judiciar.

Procurorii descriu un comportament violent şi degradant

Femeia, mamă a unui băiat născut în octombrie 2011, este suspectată că i-a pus în primejdie dezvoltarea intelectuală, fizică şi morală prin rele tratamente aplicate minorului. Comportamentul inuman al mamei faţă de copilul pe care îl avea în grijă implică de la neglijare, la violenţă fizică, faptele mamei aducându-l pe copil în situaţia în care acesta nu a mai putut merge la şcoală din cauza oboselii fizice şi psihice.

Din datele procurorilor reiese că, în perioada 15-30 septembrie 2025, mama şi-a lăsat copilul, în vârstă de 13 ani la acel moment, singur şi nesupravegheat într-un apartament din municipiul Beiuş, lăsându-i bani pentru a se descurca. El a fost nevoit să se gospodărească şi să-şi gătească singur, fără a merge la şcoală, iar în tot acest timp mama sa a fost plecată în străinătate. Procurorii spun, de asemenea, că, în ultimii doi ani, femeia a fost violentă fizic şi verbal cu fiul său, pe care l-a înjurat şi l-a lovit în mod repetat folosind un încălţător, cu palma şi pumnul.

Acuzaţii şocante: copil obligat să doarmă afară, în frig

Anul acesta, în 27 aprilie, l-a lovit pe copil cu o piatră în picior.

Citește și
O femeie din Botoșani ar fi îngropat mai mulți copii nou-născuți în curtea casei. Detalii șocante din anchetă

”În noaptea de 26/27.04.2026, la adresa din comuna Lazuri de Beiuş, sat Cusuiuş, judeţul Bihor, l-a obligat şi i-a impus persoanei vătămate minore M.P.A să doarmă afară, învelindu-se/ acoperindu-se cu un sac de dormit, fiind nevoit să-şi facă foc în exteriorul casei pentru a se încălzi, iar ulterior, i-a luat sacul de dormit şi s-a întors în casă. În acest sens, persoana vătămată a fost nevoită să-şi facă şi să-şi întreţină focul în exteriorul imobilului. De asemenea, minorul a fost nevoit să-şi caute alte învelişuri prin gospodărie (un covor pentru a-l folosi pe post de saltea şi o pătură pentru a se înveli). La data de 27.04.2026, minorul a intrat în casă forţând uşa de acces a dependinţei interioare ca urmare a asigurării uşii cu cheia de către G.M.C., s-a băgat sub plapumă pentru a se încălzi, iar ulterior, la revenirea la locuinţă, inculpata l-a lovit cu o bâtă/un par fără a se observa urme de violenţă pe corpul persoanei vătămate”, se arată în documentele procurorilor.

Copilul ar fi fost ţinut fără hrană şi apă

În aceeaşi perioadă, copilul a fost ţinut fără mâncare şi fără apă.

Consecinţa abuzurilor la care a fost supus este greu de cuantificat. Cert este că, în 26 şi 27 aprilie, copilul nu a putut să meargă la şcoală din cauza oboselii fizice şi psihice.

”În data de 11.05.2026, Judecătoria Beiuş a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş şi a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpată, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului”, informează, miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.