Accident grav în Hârşova, doi copii au fost răniţi

61917459
vremeanoua.ro

Trei persoane rănite, printre care şi doi copii, într-un accident în care au fost implicate două maşini

Trei persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite sâmbătă dimineaţa în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, acesta având loc la ieşirea din localitatea Hârşova.

Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă dimineaţa la un accident rutier petrecut la ieşirea din localitatea Hârşova spre Giurgeni, fiind anunţaţi că una dintre persoane este încarcerată. În evenimentul rutier au fost implicate două maşini, într-una aflându-se doi adulţi şi doi copii, iar în cealaltă doar şoferul. Până la sosirea echipelor de intervenţi,e persoana încarcerată a fost scoasă din autoturism.

În urma accidentului, trei persoane au fost rănite. Astfel, un bărbat a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind transportat la spital, iar cei doi copii, de 5 şi 9 ani, care au suferit tot traumatisme craniene, au fost duşi de asemenea la unitatea medicală, pentru îngrijri.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61919759
Bărbat bătut cu sălbăticie într-un magazin din Iaşi sub ochii copilului său

Incidentul şocant a avut loc într-un magazin din comuna Belcești, județul Iași, pe 19 octombrie, dar imaginile au apărut abia acum.

61919717
A fost violată la 16 ani, dar nimeni nu a crezut-o. Cum a dovedit fapta. FOTO

O tânăra de 23 de ani a povestit clipele crunte prin care a trecut atunci când a fost violată la o petrecere, la vârstă de 16 ani, și a fost forțată să facă avort.

61919714
Un tânăr a fost călcat mortal de tren, într-o gară din Vrancea

Un tânăr de 19 ani a fost călcat de tren, vineri seara, în Gara Gugești din județul Vrancea.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.