Costel Busuioc, cetăţean de onoare în Ghilad

60138735

A plecat ca un om obişnuit, în căutarea unui trai mai bun printre străini. Acum s-a întors, dar e vedetă internaţională şi mândria absolută a foştilor consăteni.

Costel Busuioc a revenit aseară în Ghilad, pentru o scurtă perioadă, ce-i drept. De-ajuns însă pentru ca autorităţile locale să-i ofere titlul de cetăţean de onoare. Au primit în schimb un scurt recital cu melodiile care i-au adus celebritatea lui Pavarotti din Banat.

Special pentru Costel Busuioc şi familia lui, pe scena căminului din Ghilad au urcat dansatori şi interpreţi profesionişti, dar şi câţiva copii care i-au arătat că mai e destul talent rămas în localitate.

Pe tot parcursul serii, sătenii l-au pozat şi filmat pe Costel fără încetare. Că cine ştie când l-or mai vedea pe la ei.

Costel Busuioc a venit în ţară numai pentru o lună. Vrea să-şi petreacă tot timpul alături de soţie şi de cei patru copii. Va pleca apoi în Spania, ca să-şi urmeze cariera pe care i-a oferit-o norocul şi vocea sa de exceptie.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
60138722
Americanii sunt în doliu: Bernie Mac a murit
Celebrul actor, Bernie Mac, pentru seria aventurilor lui "Dany Ocean", a murit, sâmbată dimineaţa, din cauza unei pneumonii, la vârsta de 50 de ani.
60138723
Pink îşi "ciopârteşte" inima
După divorţul de Carey Hart, Pink pe numele său real Alecia Moore, a declarat că va rămâne în relaţii bune cu fostul soţ.
60138724
Paul Newman mai are de trait doar câteva săptămâni
Paul Newman a încheiat chimioterapia împotriva cancerului pulmonar de care suferă şi a spus familiei că vrea să moară acasă.