Horoscop lunar cu Neti Sandu, 20 aprilie – 21 mai 2026. Soarele în Taur aduce schimbări de ritm și oportunități pentru zodii

×
Publicitate

Neti Sandu și Andreea Marinescu au pregătit horoscopul pentru perioada 20 aprilie – 21 mai 2026, dezvăluind influențele astrologice majore care pot modela evenimentele, deciziile și stările emoționale din această lună.  

Dacă până acum planetele, atunci când au fost în Capricorn, au stat grupate acolo, iar apoi s-au mutat tot în grup în Pești, și în Berbec erau la fel de concentrate, din acest moment încep să se răzlețească. Astfel, vom avea și noi mai multă libertate de mișcare și nu ne vom mai simți atât de presați.

S-a pus o presiune foarte mare pe anumite sectoare de viață, însă acum lucrurile par să devină mai ușoare. Vom jongla cu diferite aspecte astfel încât să iasă așa cum ne dorim, fără să mai depunem tot efortul într-o singură direcție — aceasta este ideea de bază.

Abia acum, odată cu intrarea în zodia Taurului, lucrurile s-au mai distanțat puțin și avem această perioadă dintre 20 aprilie și 21 mai. Planetele au timp să se miște, iar noi să ne adaptăm pe parcurs.

După 20 aprilie, Soarele intră în Taur, iar Mercur intră și el pe 3 mai în aceeași zodie. Împreună, aceste energii susțin acțiunea și comunicarea. Apoi, pe 24 aprilie, Venus intră în Gemeni, iar pe 26 aprilie intră Uranus. Aici apare această distanțare despre care vorbeam.

Citește și
Horoscop 20 aprilie 2026, cu Neti Sandu. Zodia care va primi o sumă importantă de bani

Revenind puțin la Berbec, Marte mai are de traversat această zodie de domiciliu, unde se află deja Saturn și Neptun.

Cam așa arată harta. Mai este important de menționat că Pluton începe să retrogradeze din 6 mai până pe 16 octombrie. Nu se va resimți neapărat în mod concret, ci mai degrabă ca o stare de metamorfoză, de insight-uri, din care, în final, trebuie să rezulte ceva transformat, „alchimizat”.

Horoscop 20 aprilie – 21 mai 2026 - Taur

Pentru Taur, lucrurile sunt favorabile. A beneficiat deja de energia lui Venus, planeta guvernatoare, acumulând bunătate, sensibilitate și deschidere spre dragoste.

Are acum posibilitatea să-și refacă o căsnicie, o prietenie sau, în general, starea de bine. Se poate reacomoda și recalibra în relațiile cu ceilalți, după care se poate ocupa și de aspecte concrete: afaceri, business-uri, chiar la un nivel mai înalt, atingând noi cote în comunicare — mai ales că Mercur intră în zodia sa.

Soarele și Mercur îl susțin să se ocupe de ceea ce și-a propus încă de anul trecut. Jupiter, aflat în Rac, la jumătatea zodiei, acționează în sfera comunicării pentru Taur, încurajându-l să coopereze mai mult, să vină cu idei și să le pună în practică. Deși preferă să lase lucrurile să se așeze de la sine, nu este întotdeauna suficient — trebuie să-și pună și el amprenta.

Intrarea Soarelui și a lui Mercur în Taur vine în sprijinul acestei direcții de acțiune.

Venus, guvernatoarea Taurului, intră în Gemeni pe 24 aprilie, în casa banilor, iar pe 26 aprilie intră Uranus. Acesta aduce oportunități în afaceri și poate genera mișcări financiare importante — investiții serioase sau acumulări de fonduri din mai multe surse, uneori în mod spontan și la scară mare.

Horoscop 20 aprilie – 21 mai 2026 - Gemeni

Pentru Gemeni, se anunță un nou început — o resetare completă.

Uranus nu a mai fost în această zonă de 84 de ani și intră pe 26 aprilie, iar Venus intră pe 24 aprilie. Aceste influențe le aduc un suflu extraordinar. Gemenii au deja capacitatea de a face foarte multe lucruri simultan — adesea își iau două joburi și funcționează bine pe mai multe planuri. Mintea lor este sclipitoare.

Chiar și așa, nici nu își imaginează cât de mult pot realiza acum, cu Uranus care va sta 7 ani în zodia lor, alături de Venus la început. Această combinație poate aduce schimbări rapide și benefice: chiar și cei care spuneau că au doar carieră și nu au loc pentru relații ar putea descoperi, brusc, apariția unei relații frumoase și de durată.

Jupiter se află în casa banilor pentru Gemeni, ceea ce înseamnă oportunități de creștere financiară. Pot valorifica fiecare afacere sau colaborare, iar veniturile pot crește considerabil, aducând și satisfacții profesionale importante.

Este o perioadă specială, cu experiențe noi, pe care nu le-am mai trăit. De aceea, nu știm exact cum va arăta viitorul apropiat — îl vom descoperi pas cu pas. Astrologia ne oferă direcții, dar este nevoie de răbdare pentru a vedea cum se concretizează lucrurile în timp.

Horoscop 20 aprilie – 21 mai 2026 - Rac

Pentru Rac, avem de-a face cu acel Jupiter minunat, adevăratul „as din mânecă”. Ajuns la jumătatea zodiei, pentru unii a adus deja ceea ce și-au dorit — poate chiar mai mult — iar ceilalți încă au șansa să-și facă curaj și să ceară sau să pună în practică ceea ce știu să facă cel mai bine.

Marte se află în Berbec, în domiciliu, și poate aduce o schimbare importantă. Dacă Racii au realizat că acolo unde sunt nu primesc ceea ce își doresc sau ceea ce consideră că merită, Marte poate scoate „din pălărie” o ofertă, un job nou. De data aceasta, ar putea avea curajul să spună „da” și să facă pasul.

Saturn rămâne în sfera profesională, a carierei, și îi poate ajuta ca acolo unde ajung să le fie recunoscută munca. Există și varianta în care, dacă își anunță plecarea, actualul loc de muncă să vină cu o contraofertă — de exemplu, o mărire de salariu. Important este că trebuie să se întâmple ceva bun, pentru că au un protector puternic în Jupiter.

Venus se află în Gemeni, într-o zonă mai sensibilă, legată de sănătate sau de aspecte mai ascunse, iar Jupiter le indică și el cum stau din acest punct de vedere. În schimb, Soarele și Mercur din Taur aduc prieteni, susținere și deschidere socială. Racii își pot lărgi cercul de relații și pot deveni mai activi în societate.

Horoscop 20 aprilie – 21 mai 2026 – Leu

Pentru Lei, perioada vine cu multe promisiuni de reușită, atât în plan personal, cât și profesional.

Marte se află într-o zodie de foc, Berbecul, alături de Saturn și Neptun, ceea ce aduce susținere și consolidarea poziției pe care o au deja. Există și șansa unei schimbări, care poate veni din zona Taurului, susținută de Mercur.

De asemenea, sectorul relațiilor este activ, ceea ce le permite să se miște mai ușor și să-și folosească relațiile ori de câte ori au nevoie.

Racul se află în casa sănătății pentru Lei, iar Jupiter le recomandă să acorde o atenție serioasă acestui aspect. Din iunie–iulie, Jupiter va intra în zodia Leului și va începe un fel de „scanare” a organismului, verificând dacă totul este în regulă. Dacă apar probleme, va fi nevoie de intervenție.

De aceea, invitația este să se ocupe de sănătate încă de acum. Jupiter scoate la iveală lucruri ascunse, iar Leii trebuie să fie atenți la semnale și simptome, pentru a le trata din timp. Nu este indicat să amâne, pentru că, odată ce Jupiter intră în zodia lor și rămâne timp de un an, efectele pot fi mai puternice.

În plus, Vărsătorul, zodia opusă, îl are pe Pluton retrograd până în octombrie. Astfel, fiecare alegere pe care o fac Leii va fi analizată în profunzime, la toate nivelurile. Este nevoie de mai multă atenție și reflecție, chiar dacă nu este stilul lor obișnuit.

Horoscop 20 aprilie – 21 mai 2026 – Fecioară

Pentru Fecioară, există un aliat important: zodia Taurului. Cu Soarele și Mercur în Taur, energia este una generoasă și de susținere.

Venus a trecut deja prin Taur și a adus beneficii Fecioarei, care a trecut printr-o perioadă mai dificilă, mai ales în zona relațiilor, unde tranzitele au fost mai greoaie. Acum, se poate „reîncărca” din energia Taurului, găsind sprijin și putere pentru a acționa — fie în plan personal, fie în casă, fie în zona profesională.

Planetele din Gemeni aduc oportunități de avansare: fie o creștere salarială, fie beneficii suplimentare, fie oportunități în educație sau carieră. Pot apărea bonusuri, vouchere sau șanse de a face ceva nou, care să contribuie la prestigiul Fecioarei.

Jupiter se află în casa relațiilor și poate aduce oameni care oferă ajutor. Chiar dacă Fecioara nu este obișnuită să primească sprijin, această perioadă vine cu astfel de situații. Apar persoane care se oferă să ajute exact atunci când este nevoie.

Este un mecanism specific lui Jupiter: aduce oportunități și oameni potriviți la momentul potrivit.

Horoscop 20 aprilie – 21 mai 2026 – Balanță

La capitolul relații de cuplu, lucrurile trebuie analizate mai atent. Relația a funcționat până acum într-un anumit mod, pe care Balanța l-a tolerat. Însă, în acest moment, Marte apare sub forma unor nemulțumiri.

Acestea pot lua diferite forme: gelozie din partea partenerului, lipsă de timp, senzația de neînțelegere. Marte scoate la suprafață tensiuni, iar Balanța, care este de obicei pacifistă, împăciuitoare și orientată spre armonie, va trebui să găsească o soluție și să gestioneze această presiune din relație.

În același timp, Marte poate reprezenta și autoritatea — șeful sau o figură de conducere. De aceea, este important ca Balanța să fie atentă: să respecte regulile, să evite conflictele, să fie punctuală și să nu creeze motive de nemulțumire la locul de muncă.

Dincolo de aceste tensiuni, există și vești bune. Planetele din Taur aduc oportunități financiare, iar Balanța poate câștiga bani.

Venus și Uranus, aflate în Gemeni, deschid posibilități legate de călătorii, studii sau parteneriate internaționale. Poate apărea un parteneriat de afaceri, o oportunitate de a învăța sau de a pleca în străinătate. Sunt posibile evenimente neașteptate, dar favorabile, pentru că aceste influențe sunt armonioase pentru Balanță.

Horoscop 20 aprilie – 21 mai 2026 – Scorpion

Pentru Scorpion, Soarele aflat în Taur, zodia opusă, devine un aliat important. Aduce confort, stabilitate și claritate: „mă simt mai bine, știu ce vreau”.

Scorpionul va fi luat în seamă și poate beneficia de ajutor — fie din partea șefilor, fie prin rezolvarea mai ușoară a unor acte sau situații legate de studii.

În plan financiar, apar oportunități de creștere. Venus, indicatorul banilor, împreună cu Uranus, pot genera situații care sporesc veniturile — fie prin conturi bancare, fie prin resurse comune sau de familie. Dacă Scorpionul are inspirație și pricepere, poate valorifica aceste oportunități, inclusiv în domenii precum investițiile sau bursa.

Comunicarea este favorizată, iar relațiile cu partenerii de afaceri sau colaboratorii pot aduce beneficii.

În plus, Jupiter, marele benefic, aflat în Rac — un semn de apă compatibil — formează un aspect armonios (trigon), ceea ce aduce stabilitate și fluiditate. Lucrurile pot merge natural, „ca pe apă”.

După o perioadă intensă în Pești, Scorpionul a avut timp să-și încarce bateriile și să acumuleze resurse. Acum se află într-o poziție favorabilă, cu mai multă siguranță și control.

Horoscop 20 aprilie – 21 mai 2026 – Săgetător

Pentru Săgetător, perioada este una relativ bună, în care poate valorifica diferite oportunități.

Se pune accent pe activitățile de zi cu zi: la serviciu sau acasă. Pot apărea mici schimbări în locuință — redecorări, îmbunătățiri, lucruri practice care aduc confort.

Este important, însă, să acorde atenție familiei și sănătății. Soarele și Mercur din Taur indică necesitatea de a avea grijă de aceste aspecte.

În zona relațiilor, Venus și Uranus, aflate în casa parteneriatelor, pot aduce surprize. Poate apărea o persoană nouă, care să producă o schimbare rapidă — mai ales în plan sentimental. Este o energie intensă, imprevizibilă, care poate duce la experiențe puternice și neobișnuite.

Această influență poate aduce și oportunități profesionale sau colaborări inovatoare, diferite de tot ce a experimentat până acum — ceva modern, neconvențional, pe gustul Săgetătorului, care este deschis la nou.

Jupiter, guvernatorul Săgetătorului, joacă și el un rol important, susținând zona financiară și relația cu resursele. Este o perioadă în care pot apărea oportunități legate de bani, investiții sau sprijin financiar.

Jupiter, până în iunie, se ocupă de sfera financiară, începută încă din iunie anul trecut. Săgetătorul ar trebui deja să știe ce are de făcut cu banii sau, dacă nu, poate apărea cineva care să-l învețe.

Pentru că mai este puțin până în iunie, deja s-au conturat anumite direcții. Uranus, care intră în Gemeni, în casa parteneriatelor, poate pune în aplicare aceste planuri. Jupiter, aflat în casa banilor, investițiilor și averii, susține creșterea veniturilor și consolidarea situației financiare.

Sunt multe lucruri pe care Săgetătorul le poate face, chiar dacă unele oportunități pot apărea pe neașteptate.

Horoscop 20 aprilie – 21 mai 2026 – Capricorn

Capricornul îl are în continuare aliat, până în iunie, pe Jupiter, marele benefic. Acesta aduce o mai bună comunicare, înțelegere și oportunități de parteneriat, inclusiv în afaceri, cu persoane serioase.

Dacă există deja o relație verificată, aceasta se poate consolida. Capricornul poate decide să rămână și chiar să oficializeze relația. Jupiter, aflat în casa partenerială, favorizează căsătoria sau angajamentele pe termen lung, fie ele personale sau profesionale.

Planetele din Taur continuă să ajute, iar spre finalul perioadei intră și Marte, ceea ce aduce stabilitate și forță. După o perioadă în care planetele din Berbec au pus presiune, acum lucrurile se așază și pot fi realizate cu mai multă siguranță.

În același timp, Venus și Uranus din Gemeni pot aduce schimbări sau sugestii importante, pe care Capricornul trebuie să le analizeze și să le pună în practică — fie că este vorba despre casă, serviciu sau alte domenii. Are resursele și răbdarea necesare pentru a face alegeri inspirate și pentru a întoarce situațiile în favoarea sa.

Horoscop 20 aprilie – 21 mai 2026 – Vărsător

Vărsătorul primește un sprijin important din partea planetelor din Gemeni, în special Venus și Uranus, care aduc noutate și oportunități în plan practic.

În același timp, Taurul poate impune anumite schimbări: mutări, relocări sau plecări temporare în alt oraș sau altă țară, fie pentru muncă, fie pentru studii. Aceste experiențe pot fi benefice și pot contribui la dezvoltarea personală.

Pluton retrograd, până în octombrie, indică o transformare profundă. Poate fi o schimbare interioară — o nouă perspectivă, o nouă direcție de viață, poate chiar o schimbare de credință, profesie sau stil de viață.

Venus și Uranus pot aduce idei practice sau chiar hobby-uri care se pot transforma în surse de venit. Vărsătorii sunt ingenioși și pot învăța rapid lucruri noi, inclusiv din mediul online, pe care să le valorifice ulterior.

Jupiter se află în casa muncii și îi îndeamnă să se perfecționeze, să își îmbunătățească abilitățile și să își completeze pregătirea. Ulterior, când Jupiter va intra în casa parteneriatelor, vor apărea oportunități contractuale noi.

Este o perioadă de căutare interioară profundă, susținută de Pluton, care lucrează discret, dar transformator.

Horoscop 20 aprilie – 21 mai 2026 – Pești

Peștii au trecut printr-o perioadă intensă, cu multe tranzite planetare, pe care le-au suportat cu răbdare. Toate aceste experiențe au fost, în final, în avantajul lor, ajutându-i să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și relația cu ceilalți.

Fiind ultima zodie, Peștii reprezintă o sinteză a întregului zodiac — un adevărat caleidoscop de experiențe și trăiri.

În prezent, Marte, Saturn și Neptun se află în zona banilor, ceea ce îi determină să-și regândească strategia financiară: cum câștigă, cum administrează și cum economisesc banii.

Cât timp Soarele se află în Taur, perioada este favorabilă pentru ei — se simt mai bine și au învățat lecțiile recente.

Jupiter i-a încurajat să își găsească partenerul potrivit sau o activitate care să le aducă satisfacție sufletească, să se integreze într-o comunitate din care să învețe și în care să contribuie.

Venus și Uranus activează zona locuinței, aducând posibilitatea unor schimbări: mutare, reamenajare sau un nou stil de viață. Deși au la dispoziție mai mulți ani pentru aceste transformări, ele pot apărea și brusc, oferindu-le ocazia să facă un pas important.

În general, schimbările sunt inevitabile pentru toată lumea, iar flexibilitatea este esențială.

Horoscop 20 aprilie – 21 mai 2026 – Berbec

Pentru Berbec, Marte — planeta guvernatoare — se află în zodia lor, revenind după doi ani. Saturn a revenit după aproximativ 30 de ani, iar Neptun aduce și el influențe noi.

Sunt experiențe diferite, unele complet noi pentru unii Berbeci, altele reluate până când sunt învățate corect. Marte revine periodic și testează răbdarea, o lecție esențială pentru această zodie.

Saturn, aflat în Berbec, aduce disciplină, responsabilitate și seriozitate. Nu permite superficialitate sau lipsă de angajament. Marte, la rândul său, sancționează lipsa de acțiune sau greșelile.

Pe de altă parte, această combinație oferă o energie puternică, care poate fi folosită pentru realizări importante.

În plan concret, pot apărea schimbări precum achiziționarea unei mașini — vânzarea uneia vechi și cumpărarea uneia noi, simbolizând influența lui Saturn (vechiul) și Marte (noul).

Spre finalul perioadei, Marte se mută în Taur, iar atenția se mută asupra banilor. Berbecul, care tinde să cheltuie impulsiv, este încurajat să învețe să economisească. În caz contrar, pot apărea consecințe neplăcute.

Jupiter, aflat în zona casei și a familiei, susține îmbunătățirea vieții de familie și aduce idei care pot crea un mediu mai plăcut.

Ulterior, când Jupiter va intra în casa iubirii, viața Berbecului va deveni mai colorată și mai plină de bucurie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Cutremurător: brazilianca Mara Flavia Araujo a murit în timpul cursei Ironman, la doar 38 de ani
GALERIE FOTO | Cutremurător: brazilianca Mara Flavia Araujo a murit în timpul cursei Ironman, la doar 38 de ani
Citește și...
Horoscop 20 aprilie 2026, cu Neti Sandu. Zodia care va primi o sumă importantă de bani

Horoscop 20 aprilie 2026, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi a deciziilor. Facem un bilanț și vedem ce dăm deoparte și ce păstrăm, ca să netezim drumul spre succes.

Horoscop 19 aprilie 2026, cu Neti Sandu. Zodia care astăzi va primi vești bune

Horoscop 19 aprilie 2026, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi cu accente speciale. O să ne facem curaj să spunem niște lucruri care ne-ar elibera de o povară sufletească și ne-ar fi mai ușor de aici încolo.

Horoscop 18 aprilie 2026, cu Neti Sandu. O să vă intre în cont bani

Horoscop 18 aprilie 2026, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi cu vești bune. Avem chef de plimbare, de mondenități, de o mâncare delicioasă și pregătim ceva bun pentru cei dragi sau ieșim la un picnic.

Recomandări
LIVE UPDATE: Zi decisivă la PSD. Social-democrații vor să își scoată miniștrii din Guvern și să arunce țara în criză politică

Social-democraţii se reunesc, astăzi, de la ora 17:00, la Palatul Parlamentului, într-un eveniment inedit, intitulat ”Momentul adevărului”, pentru a-şi consulta membrii cu privire la rămânerea în actuala coaliţie de guvernare.

VIDEO. Președintele Nicușor Dan, despre posibila criză politică din România: ”Probabil că vom intra în turbulenţe politice”

Președintele Nicușor Dan, aflat luni dimineață la Academia de Studii Economice din Bucureşti, a făcut declarații de presă despre posibila criză politică ce ar putea fi declanșată în urma deciziei care va fi luată de PSD.

SURSE: PSD va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan săptămâna viitoare. Zamfir (PSD): ”E un fapt posibil”

PSD va depune moțiune de cenzură săptămâna viitoare împotriva Guvernului lui Ilie Bolojan, au transmis surse politice pentru Știrile PRO TV.