O fetita de 5 ani ii explica mamei sale prezenta unui "oaspete"neasteptat in casa. VIDEO

61604748

O fetita are o scuza foarte elaborata atunci cand mama ei o gaseste in casa cu o o vaca neagra, uriasa.

Cele mai multe mame si-ar fi iesit din minti, insa Billie Jo Decker, cu foarte mult calm, a lasat-o pe fiica ei sa explice prezenta oaspetelui neasteptat, potrivit The Mirror.

Breanna, fetita de 5 ani, s-a lansat apoi intr-o poveste despre cum usa casei era deschisa - insinuind de fapt ca a fost deschisa de catre vacuta - iar animalul s-a strecurat dupa ea. Este evident, insa, ca intre fetita si vaca exista o prietenie speciala.

Spre sfarsitul fimarii postate pe YouTube, Breanna se joaca un pic cu vaca, iar aceasta adoarme apoi cu capul in poala ei. La toata aceasta scena asista, din alt colt al casei, cainele familiei, care nu pare deloc surprins de prezenta vacutei in casa.

Filmuletul, realizat undeva in SUA, a fost postat pe YouTube in luna aprilie, insa, cumva, a trecut neobservat pana acum.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
61603683
Scena care a induiosat mii de oameni. Cum este protejat un bebelus de un caine care simte aproape "pericolul". VIDEO
Momentul in care acest catelus protejeaza un bebelus de aspirator a induiosat inimile a mii de oameni, iar multora le-a smuls zambete.
60352753
Farsa amuzanta de care a avut parte un student din Marea Britanie. Ce a gasit in camera cand s-a intors din vacanta
Max, un student din Marea Britanie, a fost tinta unei farse pusa la cale de colegii sai de apartament, dupa ce a plecat la parinti in weekend si si-a lasat usa de la camera descuiata.
61602427
Cel mai loial caine a cucerit inimile unei echipe de atleti suedezi. Cum i-a convins sa-l adopte tocmai din Ecuador
Un catel abandonat din Ecuador si-a gasit o noua familie tocmai in Suedia, la capatul unei aventuri uimitoare.