Cristi Iacob a invatat italiana pentru rolul mafiotului din Regina

60239939

Cristi Iacob se alatura numelor mari din distributia telenovelei “Regina” intr-un rol inedit, pentru care a fost nevoit sa invete italiana: mafiotul Fabrizio.


Telespectatorii il pot urmari incepand de miercuri, 11 februarie, de la ora 20.30, in Regina, ACASA.

Actorul a primit bucuros propunerea de a juca in telenovela de mare succes Regina, alaturi de mari actori care i-au fost colegi si in trecut.

"Mi s-a confirmat a nu stiu cata oara ca omul sfinteste locul. Ca oamenii care robotesc pe platourile Reginei sunt foarte buni. Ca Iura Luncasu, despre care auzisem lucruri foarte frumoase, e chiar mai misto decat in descrieri. Iar despre marii actori prinsi in acest proiect, vorbele sunt prea mici. Sunt legende ale artei actoricesti si asta o stiu si copiii. Ma bucur ca majoritatea secventelor pe care le am sunt in compania unui mare actor, pe care nu voi inceta niciodata sa-l admir si sa-l iubesc si cu care n-am mai jucat de mult, desi suntem colegi de teatru: domnul Dan Condurache", marturiseste Cristi Iacob.

Rolul interpretat este cel al unui mafiot din trecutul lui Don Luciano (Dan Condurache), a carui aparitie creeaza situatii neplacute. "Rolul acesta este unul mai greu de obtinut pentru mine, deoarece regizorii si publicul ma stiu mai zvapaiat. Aici o sa fiu linistit si calm... Un mafiot sicilian, imperturbabil, atent, calculat. Iar un nativ italian, precum este Fabrizio, este greu de jucat. Mai ales pentru cineva care nu stie deloc italiana. Ma rog, fiecare roman rupe putin pe italieneste, din cauza limbii latine care ne clipoceste prin vene. Sper ca Fabrizio al meu sa ajunga la sufletele oamenilor", adauga actorul.

Echipa Povestirilor a fost prezenta in Buftea la primele secvente pe care le-a filmat Cristi Iacob pentru Regina.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
60239487
Ele nu se imbraca, ele canta!

Vedetele care canta isi pun hainele de gala cel putin o data pe an, cand se pregatesc de cele mai importante premii.

60239513
La premiile BAFTA, vedetele au ales negrul

Cu foarte mici exceptii, doamnele de la premiile BAFTA au ales stilul englezesc, ceva mai sobru, pentru covorul rosu.

60239527
EXCLUSIV: Fotografii cu Cheeky Gabriela si iubitul!

Cheeky Gabriela e foarte ocupata! Pe capul ei sunt multe, de la reality-show-uri de televiziune, lansari de produse cosmetice, pana la aniversari cu noul iubit!

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.