„Vreau să fiu bunică, nu o mamă în vârstă.” Sofia Vergara a dezvăluit motivul pentru care a divorțat de Joe Manganiello

62381852
Profimedia

Sofia Vergara spune că mariajul ei cu Joe Manganiello s-a încheiat din cauza faptului că aveau păreri diferite în privința copiilor.

Actrița în vârstă de 51 de ani a vorbit despre viața ei personală într-un interviu acordat ziarului spaniol El País, citează Business Insider.

„Căsnicia mea s-a destrămat pentru că soțul meu era mai tânăr. El voia să aibă copii, iar eu nu voiam să fiu o mamă bătrână. Simt că nu este corect față de copil”, a declarat Sofia Vergara.

Vedeta a mai precizat că le respectă pe femeile care aleg să facă copii mai târziu, dar acest lucru nu este pentru ea.

„Am făcut un copil la 19 ani, care acum are 32 de ani, iar eu sunt pregătită să fiu bunică, nu mamă”, a spus Vergara.

Ea mai are un fiu, Manolo, cu fostul ei soț, José González. Vergara și González s-au despărțit în 1993, la doi ani după ce s-a născut fiul lor.

Celebritatea a adăugat că prioritatea ei va fi în continuare să își trăiască propria viață, chiar dacă va deveni bunică.

„Când fiul meu va deveni tată, o să-l las să-mi aducă copilul pentru o vreme și apoi i-l voi da înapoi și îmi voi continua viața, asta trebuie să fac”, a mai precizat vedeta.

Iar dacă își găsește dragostea în viitor, partenerul ei „trebuie să vină” cu proprii copii, a spus ea.

În iulie, Vergara și Manganiello au anunțat că divorțează după șapte ani de căsnicie.

„Am luat decizia dificilă de a divorța. Ca doi oameni care se iubesc și țin foarte mult unul la celălalt, vă rugăm politicos să ne respectați intimitatea în acest moment, în timp ce parcurgem această nouă etapă a vieții noastre”, au spus ei într-o declarație comună la acea vreme.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62419736
Jennifer Lopez, apariție spectaculoasă la Paris Fashion Week. Cum a fost surprinsă de paparazzi. GALERIE FOTO
Jennifer Lopez a strălucit într-o haină de blană crem și ochelari de soare uriași la Săptămâna Modei de la Paris.
62419704
Săptămâna Modei de la Paris. Dior a prezentat o colecție de primăvară-vară șic, destinată femeilor moderne și elegante
Casa Dior a deschis săptămâna modei de la Paris cu o colecție de primăvară-vară șic, destinată femeilor moderne și elegante.
62419656
Marlena Shaw a murit. Renumita cântăreață de jazz avea 81 de ani
Marlena Shaw a murit la vârsta de 81. Renumita cântăreaţă americană de jazz şi R&B s-ar fi stins în pace, conform anunțului făcut de fiica sa.