Starurile de la Hollywood, la convenția Comic-Con. Filmele promovate la San Diego

×
Publicitate

Starurile de la Hollywood s-au "mutat" zilele acestea la San Diego. Acolo se desfăşoară convenţia Comic-Con, dedicată filmelor cu supereroi şi personajelor din lumea benzilor desenate.

Nicole Kidman şi Jason Mamoa au făcut echipă pentru promovarea filmului "Aquaman", în care joacă împreună.

"Aquaman" e primul film cu supereroi al lui Nicole Kidman de la producţia Batman Forever, din 1995. Actriţa spune că schimbarea a fost binevenită, după filmările pentru serialul dramatic "Marile minciuni nevinovate".

Nicole Kidman: "Voiam să joc într-un film "uşurel", într-o producţie amuzantă, una la care să îmi pot duce copiii, fiindcă au tot insistat să vadă în ce joc şi spus într-una: "Nu, nu, nu!".

Kidman joacă rolul mamei lui "Aquaman". Super-eroul interpretat de Jason Momoa descoperă că este moştenitorul unui regat subacvatic şi trebuie să-şi folosească puterile extraordinare pentru a-l salva şi pentru a proteja Pământul.

Momoa şi-a adus la Comic-Con şi cei doi copii.

Jason Momoa: "Mă bucur că au ocazia să vadă ce se întâmplă aici. Sunt mândru de faptul că am făcut un film cu supereroi, fiindcă pot şi ei să îl vadă."

Pelicula "Aquaman" va fi lansată pe marile ecrane în decembrie. Şi Eddy Redmayne a ajuns la San Diego. Actorul britanic, laureat cu Oscar, îşi promovează noua peliculă: "Animale Fantastice 2: Crimele lui Grindelwald".

Filmul îl readuce în prim plan pe vrăjitorul Newt Scamander, care, de data aceasta trebuie să-l împiedice pe maleficul Grindelwald în misiunea lui de a crea o societate din vrăjitori pur-sânge, care să-i conducă pe ceilalţi. Redmayne şi colega lui de platou Katherine Waterston au găsit în scenariu similitudini cu peisajul politic tensionat actual.

Pelicul, în care îi mai vedem pe Johnny Depp şi Jude Law, ajunge în cinematografe în noiembrie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
61974814
Apariție surpriză a celebrului Johnny Depp la Comic-Con
Actorul Johnny Depp a avut o apariţie-surpriză la San Diego Comic-Con, îmbrăcat ca Gellert Grindelwald din "Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald", film care va fi lansat în noiembrie, potrivit nme.com.
61974767
Prințul George a împlinit 5 ani. Fotografia publicată de familia regală britanică
Prinţul George al Marii Britanii împlineşte duminică 5 ani. Iar în ajun, familia regală a dat publicităţii o poză cu simpaticul George într-o cămăşuţă albă şi afişând un zâmbet larg.
61974669
Andra e impresionată de Maya Ciosa, care a câștigat Vocea României Junior: Sunt foarte mândră
Maya Ciosa a câștigat vineri seara marele trofeu Vocea României Junior și premiul în valoare de 50.000 de euro!