Shakira a refuzat un acord cu parchetul din Spania privind acuzația de evaziune fiscală

62262030
Profimedia

Acuzată de evaziune fiscală în Spania, cântăreaţa columbiană Shakira, care îşi susţine nevinovăţia, a spus miercuri că a refuzat să încheie un acord cu parchetul spaniol.

Cântăreața a mai spus şi că doreşte să se ajungă la proces, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Conform avocaţilor săi, posibilitatea de a ajunge la un acord rămâne valabilă până la deschiderea procesului la un tribunal din Barcelona (nord-est), în timp ce trimiterea oficială în justiţie a vedetei în vârstă de 45 de ani nu a fost încă pronunţată.

Ce spun avocații Shakirei

„Absolut sigură de nevinovăţia ei, Shakira nu acceptă un acord” cu acuzarea şi „decide să continue” procedura până la proces, au spus avocaţii ei într-un comunicat, afirmând că vedeta este „încrezătoare că justiţia îi va da dreptate”.

Denunţând o „încălcare totală a drepturilor sale” şi „metode abuzive” din partea acuzării, Shakira afirmă în comunicat că „se încăpăţânează să ceară banii strânşi în timpul turneelor sale internaţionale şi a (emisiunii) 'The Voice'”, la care a jurizat în Statele Unite, într-o perioadă în care „nu era încă rezident în Spania”.

Shakira susţine că a plătit deja 17,2 milioane de euro autorităţilor fiscale spaniole şi că, prin urmare, nu are „nicio datorie la Fisc de mulţi ani”.

Procuratura o acuză pe interpreta hiturilor „Hips don't lie”, „Waka Waka” sau „Loca” de o evaziune fiscală de 14,5 milioane de euro pentru anii 2012, 2013 şi 2014.

Ce spune acuzarea despre Shakira

Potrivit acuzării, Shakira a locuit în Spania din 2011, când relaţia ei cu fotbalistul FC Barcelona, Gerard Pique, a fost făcută publică, dar şi-a menţinut reşedinţa fiscală în insulele Bahamas, considerate un paradis fiscal, până în 2015. Cuplul, care are doi copii, şi-a anunţat despărţirea în iunie.

La rândul lor, avocaţii Shakirei afirmă că până în 2014, cea mai mare parte a veniturilor vedetei au provenit din turneele sale internaţionale şi că ea nu a locuit mai mult de şase luni pe an în Spania, condiţie necesară pentru a-şi stabili reşedinţa fiscală în ţară.

În luna mai, un tribunal din Barcelona a respins un recurs al cântăreţei care cerea renunţarea la acuzaţii.

Numele Shakirei se numără printre cele menţionate în cazul Pandora Papers, o vastă anchetă publicată la sfârşitul anului 2021 de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie, care acuză câteva sute de personalităţi că au ascuns active în paradisuri offshore, în special în scopul „evaziunii fiscale”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62270586
FOTO Brad Pitt și-a cumpărat o nouă proprietate. Actorul a plătit 40 de milioane de dolari pentru o casă istorică

Brad Pitt a plătit 40 de milioane de dolari pentru casa istorică ce a aparținut cunoscutului autor D.L. James.

62274410
UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, începe curând. Ce DJ vor fi prezenți la Cluj

În mai puțin de două săptămâni, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD, își deschide porțile.

62274388
Paul Sorvino a murit. Starul din „Goodfellas” a încetat din viață la vârsta de 83 de ani

Legendarul actor american Paul Sorvino a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.

Recomandări
Curs valutar inquam photos george calin
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.