Sansa din „Game of Thrones” s-a căsătorit în secret, în Las Vegas. A dat-o de gol un DJ. FOTO

62041954
Inquam

Actrița Sophie Turner s-a căsătorit în secret cu cântărețul Joe Jonas, într-o ceremonie ce a avut loc la Las Vegas.

Evenimentul vine la doar câteva ore după ce formația Jonas Brothers a participat la Premiile Billboard 2019, scrie Daily Mail.

Imagini de la eveniment au fost postate de DJ-ul Diplo pe Instagram, la câteva ore după ce Joe Jonas și frații săi au participat la Billboard Music Awards, în Las Vegas. Sophie Turner a fost și ea prezentă.

În filmuleț apar Joe, în vârstă de 29 de ani, care o așteaptă la altar pe Sophie Turner, în vârstă de 23 de ani. Aceasta se îndreaptă spre el într-o rochie albă de mireasă.

Deschideți galeria foto pentru a vedea imagini de la nuntă.

Cei doi s-au logodit în octombrie 2017 și s-au căsătorit în secret miercuri seara, în prezența familiei și a apropiaților.

„Mă căsătoresc cu tine, te iubesc și îi mulțumesc lui Dumnezeu că te-a adus în viața mea”, îi spune actrița care interpretează rolul Sansei în serialul „Game of Thrones” lui Joe.

După încheierea ceremoniei, cei doi pot fi văzuți în timp ce dansează și se bucură în fața invitaților.

Potrivit Daily Mail, Priyanka Chopra, soția lui Nick Jonas, a fost domnișoara de onoare a miresei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62041896
Billboard Music Awards 2019. Drake și Cardi B, marii câștigători. FOTO
Rapperii Drake și Cardi B sunt marii câștigători ai Premiilor Billboard 2019, care a avut loc miercuri seară la Las Vegas.
62041797
Salarii uriașe la Hollywood pentru filmele din 2019 și 2020. Suma încasată de DiCaprio
Salariile vedetelor de la Hollywood, precum Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Tom Cruise, Margot Robbie, Will Smith, Ryan Reynolds, pentru producţii care vor fi lansate în 2019 şi 2020, variază între 2,5 şi 27 milioane de dolari, potrivit Varety.
62041701
Moștenitoarea unui imperiu al modei, confundată cu o prostituată. Reacția tinerei
O tânără de 25 de ani, moștenitoarea unei averi impresionante, a renunțat pentru trei zile la viața plină de lux pentru a participa la o emisiune în care trebuie să experimenteze viața pe străzi, alături de oamenii fără adăpost.