Jay Leno, victima unui grav accident în timp ce testa o motocicletă veche de 80 de ani. Vedeta TV are aproape 300 de vehicule

62320070
Profimedia

Jay Leno, vedetă a televiziunii americane, a declarat că şi-a fracturat mai multe oase într-un accident de motocicletă, la câteva luni după ce a suferit arsuri grave la faţă în urma unui alt incident, relatează CNN.

 

Într-un interviu acordat Las Vegas Review-Journal, fostul prezentator de talk-show-uri a spus că a căzut de pe motocicletă la 17 ianuarie şi s-a ales cu o claviculă ruptă, două coaste rupte şi două rotule crăpate, potrivit News.

„Dar sunt bine!. Sunt bine, lucrez. Lucrez weekend-ul acesta”, a spus Leno.

Leno a explicat că a testat o motocicletă Indian din 1940 când a simţit mirosul de benzină care se scurgea.

„Aşa că am cotit pe o stradă laterală şi am străbătut o parcare şi, fără să ştiu, un tip înşirase un cablu, fără avertizare. Nu l-am văzut decât până nu a fost prea târziu. Doar m-am împiedicat de el şi, bum, am căzut de pe motocicletă”, a spus Leno.

Leno a spus că iniţial nu a făcut public accidentul din cauza publicităţii pe care a primit-o în urma incidentului din noiembrie în care s-a ars la faţă în timp ce lucra la o maşină veche din 1907.

Jay Leno deține 169 de mașini și 117 motociclete

Atunci, fosta gazdă de la "Tonight Show", în vârstă de 72 de ani, a a suferit răni la nivelul feţei, pieptului şi mâinilor.

Jay Leno, prezentator de televiziune, comediant şi scriitor american, a făcut stand-up comedy ani de zile, apoi a devenit gazda emisiunii „The Tonight Show” de la NBC din 1992 până în 2009. Începând din septembrie 2009, a început un talk-show în prime-time, „The Jay Leno Show”, difuzat în timpul săptămânii, în fiecare seară, la ora 22:00, tot pe NBC. S-a retras din televiziune în februarie 2014, an în care a fost inclus în „Television Hall of Fame”. Din 2014, a găzduit emsiunea „Jay Leno's Garage”.

Leno scrie o rubrică periodică în „Popular Mechanics”, în care îşi prezintă colecţia de maşini şi oferă sfaturi auto. De asemenea, scrie ocazional articole pentru „The Sunday Times”.

Jay Leno deţine 286 de vehicule (169 de maşini şi 117 motociclete).

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62320030
Golden Buzz la Românii au Talent 2023. Carina Veghiu a cântat dumnezeiește. Andi a trimis-o direct în semifinală

Carina Veghiu cântă, de obicei, muzică ușoară, însă în această seară a reușit să surprindă jurații Românii au Talent 2023 cu o piesă din repertoriul clasic.  

62320029
Show la înălțime cu cățelul, la Românii au Talent. „Așa ceva nu am mai văzut!”

Talentul lui Rustam Yuldashev este să se distreze făcând acrobații, dar poate să facă și câinii să zboare.

62320028
O fetiță a ridicat sala în picioare la Românii au Talent 2023. Interpretarea sa i-a uimit pe jurați

Adriana Demian, o fetiță cu voce de înger care cântă de la șase ani, a reușit să ridice sala în picioare la Românii au Talent 2023. Talentul artistic l-a moștenit de la mama ei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.