Antrenorii vor avea parte de momente în care cuvintele vor fi greu de găsit și alegerile vor deveni tot mai dificile.

Seara va debuta cu un moment care trece dincolo de orice interpretare. Oamenii din public vor aprinde luminile telefoanelor mobile, iar emoțiile vor ajunge imediat la antrenori: „Se întâmplă rar să vedem o transformare așa de mare în rândul publicului. Mă uitam la fețele oamenilor și erau transformați și eu cred că asta se întâmplă când vocea, limbajul trupului și aura transmit același lucru. Ești deosebit. Eu cred că fetele o să înebunească când te vor vedea pe ecrane”, va spune Theo Rose.

Pe scena Vocea României va urca și Maya Giotea, cea care a cucerit deja scena de la Britain's Got Talent și a primit Golden Buzz în 2025, iar puterea și sensibilitatea din vocea ei vor porni o adevărată luptă între antrenori. Însă surprizele nu se vor opri aici: „Tu ești vocea pe care o așteptam de 14 ani de zile. M-am îndrăgostit teribil de vocea ta”, îi va spune Horia Brenciu unui tânăr pentru care se vor întoarce toate scaunele.

Și Pavel Bartoș va avea un as în mânecă în această seară! Prezentatorul își va folosi, pentru prima dată în istoria emisiunii, arma secretă – despre ce este vorba, vedem în câteva ore,

de la 20:30, într-o nouă ediție Vocea României. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.