De la premiile Oscar la scandalurile din lumea muzicii. Ce a marcat anul 2024 la Hollywood

×
Publicitate

Anul care se încheie peste câteva zile a fost unul bogat în evenimente care țin de viața și activitatea celebrităților. La Hollywood au fost lansate o serie de filme care au făcut vâlvă, deși nu a fost un an prea bun la boxoffice.

Iar două dintre cele mai mari artiste ale muzicii mondiale și-au consolidat locul pe scenă și în topuri. Și, oarecum pe neașteptate, unul dintre cele mai urmărite cupluri de staruri s-a despărțit din nou.

Și în 2024, cântăreața americană Taylor Swift a dominat clasamentele muzicale mondiale. Albumul "The Tortured Poets Department", lansat în aprilie, a stat 15 săptămâni pe primul loc în topul Billboard și a devenit primul album din istoria platformei Spotify care a depășit pragul de 300 de milioane de accesări într-o singură zi.

Nici Beyonce nu s-a lăsat mai prejos. Artista care făcea furori pe vremuri în topurile RnB și Pop le-a cucerit acum și pe cele Country, cu albumul "Cowboy Carter". Și, ca să nu mai lase loc de îndoieli, Billboard a numit-o cea mai mare vedetă pop a secolului 21.

Iar Ariana Grande a completat clasamentul celor mai în vogă artiste, cu un album pe primul loc, două melodii care au ocupat aceeași poziție și un film care a ajuns pe primul loc în topul Boxoffice american: "Wicked".

Dacă tot am vorbit de filme, "Oppenheimer" a fost vedeta de necontestat a premiilor Oscar 2024. Biografia inventatorului bombei atomice a câștigat șapte trofee, inclusiv pentru cel mai bun film.

Iar pelicula "Killers of the Flower Moon" a făcut istorie la Globurile de Aur, unde actrița Lily Gladstone a devenit prima amerindiană care a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță.

Și premiile Emmy au bifat o situație neobișnuită în acest an: două ceremonii. Cea pentru 2023 a avut loc în ianuarie, amânată din cauza grevei actorilor de la Hollywood. Iar ceremonia dedicată anului 2024 a avut loc în septembrie.

La Hollywood, Disney a dominat topurile boxoffice. Filmele "Inside Out 2" și "Deadpool și Wolverine" au încasat fiecare peste 600 de milioane de dolari numai în Statele Unite. Iar "Vaiana", partea a II-a a stabilit un nou record de Ziua Recunoștinței.

Înapoi în lumea muzicii, au fost câteva nume grele care s-au trezit implicate în scandaluri de proporții. Sean "Diddy" Combs este în arest, după ce a fost acuzat de crimă organizată, trafic de persoane și alte infracțiuni. Mogulul muzicii rap va ajunge în fața instanței abia în luna mai.

Pe de altă parte, actorul Alec Baldwin a scăpat de acuzația de omucidere, după ce instanța a decis să respingă dosarul în care era cercetat pentru moartea directoarei de imagine Halina Hutchins HACINS în timpul filmărilor la westernul "Rust".

Într-un final, una dintre relațiile de poveste de la Hollywood a devenit dramatică în 2024. În luna august, Jennifer Lopez a cerut anularea căsătoriei cu Ben Affleck, la doar doi ani de la nuntă și la aproape 22 de la prima lor logodnă. Cei doi par să fie, totuși, în termeni cordiali: de Crăciun au luat masa împreună și au făcut schimb de cadouri.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62508017
Actorul Hudson Meek, care a jucat în „Baby Driver”, a murit. Tânărul de 16 ani a căzut dintr-un vehicul în mișcare

Actorul Hudson Meek, cunoscut din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-un vehicul în mișcare în Alabama, au declarat autoritățile.

62275400
Ashleigh Barty, fost lider WTA, a anunţat că este însărcinată din nou

Crăciunul a venit anul acesta cu un anunţ foarte special din partea fostului lider WTA Ashleigh Barty: tripla campioană de Grand Slam şi soţul său Garry Kissick aşteaptă al doilea lor copil.

62507912
Cum a petrecut Jennifer Lopez primul Crăciun fără Ben Affleck. GALERIE FOTO

Jennifer Lopez a făcut Crăciunul în Aspen și le-a oferit fanilor o privire asupra timpului petrecut alături de familie.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.