Concerte aniversare de folk în București, Cluj și alte orașe. Marius Matache, 20 de ani de carieră muzicală

62439196
Facebook.com

Muzicianul de folk Marius Matache aniversează împlinirea a 20 de ani de carieră prin susținerea unor concerte în mai multe orașe din România, unde va cânta piese de pe cele patru albume, dar și de pe cele aflate în lucru.  

Primul concert are loc în București la Sala Gloria, în data de 8 aprilie 2024, urmat de un spectacol la Cluj în 23 aprilie.

”Pe 8 aprilie 2004 avea loc ceea ce eu consider a fi debutul carierei mele muzicale. Sigur că urcasem pe scenă și cu alte ocazii, dar nu oricine urcă pe scenă e artist. La concertul din Big Mamou scria pe afiș I’mperfect, trupa din care făceam parte alături de Mădălin Giambașu, era un concert “oficial”. Ce a urmat în cei 20 de ani pe care îi vom aniversa pe 8 aprilie 2024 a fost dincolo de orice imaginație a mea. Albume, spectacole, fani, povești, toate alături de o chitară și de mulți prieteni.

Dacă muzica mea a însemnat ceva pentru voi în toți acești 20 de ani, #Matache20 este momentul de a fi împreună și de a sărbători. Pentru că eu, ca artist, nu aș fi existat fără voi. Voi cânta piese de pe cele patru albume pe care deja le știți, dar și de pe cele două albume în lucru. Vor fi alături de mine pe scenă prieteni cu care am colaborat în toți acești ani: Berti Barbera, Teddy Tudoroiu, Cristi Mihai, Lyuben Gordievski, Alex Nichita” - a transmis Marius Matache.

Conform sursei citate, ”turneul național din acest an va include spectacole în mai multe orașe din România și va avea un puternic accent de susținere a comunității printr-o serie de activități educaționale și caritabile. Astfel, Marius Matache va susține o serie de prezentări în instituții educaționale din orașele în care va susține concerte”.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul lui Marius Matache.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62386161
Shakira are un nou iubit. Cine e Lucien Laviscount, bărbatul care i-a furat inima. FOTO

Shakira se întâlnește cu actorul britanic Lucien Laviscount, de care s-a îndrăgostit în timp ce jucau în noul ei videoclip.

62438551
Kanye West a fost acuzat de rasism şi antisemitism de unul dintre foştii lui angajaţi. „Nu trebuie să fiți grași”

Controversatul rapper american Kanye West a ţipat în mod repetat în faţa unor angajaţi de culoare şi l-a lăudat pe Adolf Hitler spunând că acesta a fost "un inovator", potrivit unui nou proces care a fost intentat marţi în California, informează AFP.

62438518
Cum arată Kristin Davis, actriţa din „Sex and the city”, la 59 de ani, după ce și-a dizolvat acidul hialuronic din față. FOTO

Kristin Davis și-a arătat frumusețea naturală într-un selfie fără machiaj postat marți pe Instagram, în timp ce se afla într-o vacanță în Kenya.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.