Cum arată Kristin Davis, actriţa din „Sex and the city”, la 59 de ani, după ce și-a dizolvat acidul hialuronic din față. FOTO

62438518
Instagram

Kristin Davis și-a arătat frumusețea naturală într-un selfie fără machiaj postat marți pe Instagram, în timp ce se afla într-o vacanță în Kenya.

Postarea vine la aproape un an după ce vedeta în vârstă de 59 de ani a recunoscut că și-a dizolvat acidul hialuronic din față pentru că a fost rănită de criticile dure adresate de fani cu privire la faptul că avea o față mai „pufoasă”, potrivit Daily Mail.

În fotografia postată recent, vedeta din Sex And The City parea mai tânără și mai frumoasă ca niciodată, în timp ce se bucura de vacanța binemeritată.

Kristin Davis

Suvițele lungi și buclate ale lui Kristin îi cădeau pe umăr în timp ce purta o cămașă piersicie. Fanii i-au lăsat o serie de comentarii pozitive.

„Doamne. Ești o zeiță”, a scris unul dintre fani

Fața actriței părea mai subțire și mult mai puțin umflată decât în trecut. Kristin a vorbit despre reacțiile negative pe care le-a primit pentru că a folosit acid hialuronic și a recunoscut că acest lucru a făcut-o să plângă.

„Deși mi-am divzolvat acidul, tot am mai fost ridiculizată o lungă perioadă de timp. Am plâns foarte mult din cauza asta. Este stresant”, a declarat ea pentru The Telegraph vara trecută.

Vedeta a recunoscut, de asemenea, că și-a injectat buzele, dar rezultatele nu au fost cele la care se aștepta.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62423896
Taylor Swift se află pe lista celor mai bogați oameni din lume. Ce miliardari mai sunt în topul Forbes

Taylor Swift s-a alăturat lui Elon Musk în clasamentul celor mai bogați oameni din lume, potrivit unei noi liste a bogaților, scrie BBC.  

62241380
Shannen Doherty se pregătește de moarte. Mărturisirile cutremurătoare ale actriței de 52 de ani, bolnavă de cancer

Shannen Doherty și-a deschis sufletul și a împărtășit câteva momente dureroase în cel mai recent episod al podcastului său „Let's be clear”.

62438280
Patru zile de rock și blues în București, la Urban Blues Fest: Gianluca D'Alessio, George Baicea, Nuțu Olteanu

A 5-a ediţie a evenimentului Urban Blues Fest, singurul festival dedicat bluesului din Bucuresti va avea loc în perioada 12-16 aprilie în București.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.