Cine va moșteni averea de peste 24 de milioane de lire a lui Liam Payne. Artistul nu a lăsat un testament

62541614
IMAGO

Liam Payne, fostul membru al trupei One Direction, a lăsat în urmă o avere estimată la 24,3 milioane de lire sterline după ce a murit fără să fi întocmit vreun testament.

Cheryl Tweedy, fosta sa parteneră și mama fiului său, Bear, a fost desemnată moștenitor legal al averii, alături de avocatul din industria muzicală Richard Mark Bray, potrivit documentelor oficiale ale instanței, relatează The Guardian

Payne a murit la vârsta de 31 de ani, în octombrie anul trecut, după ce a căzut de la etajul trei al unui hotel din Buenos Aires, Argentina.

Ce ar putea face fosta soție cu banii

Valoarea brută a averii este de 28.594.888 de lire sterline, iar valoarea netă, după deducerea datoriilor și cheltuielilor, este de 24.279.728 de lire, conform actelor de administrare a succesiunii.

Conform legislației privind succesiunea în lipsa unui testament din Anglia și Țara Galilor, moștenirea revine mai întâi soțului/soției și apoi copiilor. Cheryl, în vârstă de 41 de ani și cunoscută din perioada în care activa în trupa Girls Aloud, ar putea decide să plaseze averea într-un trust pentru fiul lor, Bear

Raportul medico-legal a arătat că Payne a murit din cauza traumatismelor multiple și a "hemoragiei interne și externe" survenite în urma căderii de la balconul hotelului Casa Sur

În februarie, un tribunal din Argentina a renunțat la acuzațiile de neglijență penală împotriva a trei dintre cele cinci persoane cercetate în legătură cu decesul artistului

La gala Brit Awards din martie, Liam Payne a fost comemorat printr-un montaj video cu imagini din viața sa de familie și secvențe din perioada în care participa la emisiunea The X Factor, dar și din timpul petrecut în trupa One Direction, care a câștigat șapte premii importante înainte de despărțire

După ce trupa One Direction s-a destrămat, Payne și-a lansat albumul solo de debut, LP1, în decembrie 2019. Acesta a inclus single-ul „Strip That Down”, în colaborare cu rapperul american Quavo, precum și piesele „Polaroid” (cu Lennon Stella și Jonas Blue) și „For You” (alături de Rita Ora)

Cheryl și Liam Payne au fost într-o relație între 2016 și 2018. Înainte de a deveni celebru cu One Direction, Liam Payne a participat la audițiile The X Factor în 2008, în perioada în care Cheryl, pe atunci Cheryl Cole, era jurat în emisiune.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
Citește și...
Vera Wang, de nerecunoscut la Met Gala 2025. Ținuta îndrăzneață cu care a pășit pe covorul roșu. GALERIE FOTO

Vera Wang a avut o apariție total neașteptată la Met Gala 2025. A pășit pe covorul roșu într-o rochie decoltată și cu o coafură îndrăzneață – mai degrabă specifică generației Z decât celei din care face parte, a baby boomerilor, scrie Daily Mail.

Charles şi Camilla au prezentat două noi portrete oficiale pentru a doua aniversare a încoronării lor. FOTO

Un nou portret oficial al lui Charles al III-lea, pictat de un artist britanic, a fost dezvăluit marţi, pentru a celebra doi ani de la încoronarea sa. Regina Camilla a fost imortalizată de un alt pictor.

Fiul lui Meghan Markle și al prințului Harry a împlinit șase ani. Imaginea emoționantă postată de mama sa

Meghan Markle a sărbătorit cea de-a şasea aniversare a fiului ei cel mare publicând pe Instagram o fotografie care îl arată din spate, cu faţa spre soarele care apune.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.