ABC a anulat cel mai de succes serial al său, "Roseanne", după postarea unui mesaj controversat pe Twitter

×
Publicitate

Canalul american de televiziune ABC a anulat cel mai de succes serial al său, "Roseanne".

Conducerea postului a luat această decizie după ce protagonista, actriţa Roseanne Barr, a postat un mesaj pe Twitter în care compară un fost oficial al administraţiei Obama cu o maimuţă. "Roseanne" era urmărit în medie de aproape 19 miliane de uzilitatori şi era depăşit în audienţă doar de serialul vedetă al postului CBS, "Teoria Bing Bang".

Într-un mesaj postat pe Twitter, dar şters ulterior, Roseanne Barr a scris că fosta consilieră a lui Obama, Valerie Jarrett, ar putea fi copilul ''fraţiei musulmane şi planetei maimuţelor''.

Actriţa în vârstă de 65 de ani şi-a cerut scuze pentru ''gluma proastă'' pe care a făcut-o despre Jarrett, care este de culoare şi s-a născut în Iran din părinţi americani.

Răul fusese însă făcut. ''Declaraţia lui Roseanne este odioasă, respingătoare şi incompatibilă cu valorile noastre şi am decis să anulăm serialul'', a anunţat preşedintele ABC Entertainment, într-o declaraţie.

După ce a rulat cu mare succes timp de nouă sezoane, între 1988 şi 1996, serialul Roseanne a revenit la tv, anul acesta. Al zecelea sezon a abordat teme actuale: imigranţie, terorism, rasism şi intoleraţa religioasă. Roseanne, ca personaj, era o apringă susţinătoare a conservatorilor şi a preşedintelui Trump, care jubila.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: "Uitaţi-vă la Roseanne. Uitaţi-vă ce ratinguri are. Peste 18 milioane de telespectatori! Şi serialul e despre noi!"

Sprijinul lui Roseanne pentru extrema dreaptă americană a depăşit însă rolul ei din serial. Actriţa a lansat atacuri pe Twitter împotriva celor care militează pentru reglementarea uzului de arme şi a declarat, incorect, că Chelsea Clinton, fiica fostului preşedinte american, ar fi căsătorită cu fiului miliardarului George Soros, pe care l-a numit nazist.

Controversele s-au ţinut scai de Roseanne în lunga ei carieră. În 1990, a pocit teribil imnul naţional, la o competiţie sportivă. A completat momentul cu două gesturi care au stârnit indignarea preşedintelui de atunci, George Bush Sr.

George Bush, fost preşedinte al Statelor Unite: "Cred că ce a făcut a fost ruşinos. Asta e părerea mea şi a multor fani ai echipei din San Diego."

Două decenii mai târziu încă îşi cerea scuze pentru improvizaţia dezastruoasă. În 2009, Barr, născută în religia iudaică, a fost filmată pentru o revistă umoristică din Israel în chip de Hitler, consumând biscuiţi în formă de copii. Ea le-a transmis atunci celor care au criticat-o că se amuza pe seama naziştilor, şi nu a victimelor Holocaustului.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61963205
Unde vor pleca prinţul Harry şi Meghan Markle în luna de miere

Meghan şi Harry, ducesa şi ducele de Sussex, şi-au ales deja destinaţia pentru a-şi petrece luna de miere: Canada, potrivit ziarului spaniol ABC.

61963158
TIFF 2018. Cinefilii au învățat cum să își facă propriul film

TIFF 2018. Numeroase pelicule și ateliere despre lumea cinematografiei animă Clujul, oraș unde are loc "Festivalul Internațional de Film Transilvania".

61963109
Scandal din cauza numelui trupei IRIS. Minculescu nu mai are voie să folosească această marcă

Scandal din cauza numelui trupei Iris. Lui Cristi Minculescu i s-a interzis de o instanță de judecată să mai folosească în concerte numele IRIS, până când nu se va da o decizie definitivă în dosarul privind folosirea acestei mărci.

Recomandări
62600133
Elev înjunghiat de un alt elev într-o școală din Pitești. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.